VIDEO Octavian Armașu: „Independența monetară și moneda națională sunt elemente esențiale ale identității noastre”

30 Nov. 2023, 10:00
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
30 Nov. 2023, 10:00 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

„Moneda națională nu este doar un simbol al suveranității, un mijloc de tranzacție, ci și un scut de protecție în fața provocărilor și a incertitudinilor economice globale, un garant al stabilității noastre economice și sociale. Pentru a menține acest cadru de stabilitate în serviciul cetățenilor, este crucial ca toate autoritățile statului să respecte independența mandatelor și a misiunilor pentru care muncim zi de zi”. Este declarația făcută de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, în cadrul evenimentului oficial, desfășurat miercuri, 29 noiembrie curent, cu prilejul celor 30 de ani de la punerea în circulație a leului moldovenesc.

Ceremonia a reunit oficiali de rang înalt din Republica Moldova și de peste hotare, ambasadori, reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale, ai mediului financiar-bancar și academic, precum și ai societății civile, oameni de știință și de creație, dar și multe alte personalități.

În mesajul de deschidere, Octavian Armașu a menționat că independența monetară și moneda națională sunt elemente esențiale ale identității noastre.

Suntem determinați să continuăm să mergem pe drumul inovației și al stabilității… Independența obținută a implicat multă muncă și responsabilitate. Anume aceste două ingrediente: Munca și Responsabilitatea sunt postulatele Băncii Naționale a Moldovei la care se adaugă angajament deplin, independență și profesionalism”, a afirmat guvernatorul BNM.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Dorin Recean a menționat că e necesar să ne mobilizăm și să transformăm moneda națională în simbolul bunăstării.

În așa mod oamenii se vor mândri cu Leul pe care-l celebrăm astăzi. Suntem o țară mică, dar haideți să avem curajul să trăim într-o lume mare. Să ne dezvățăm să gândim și să trăim în dimensiuni mici. Hotarele noastre fizice nu trebuie să ne constrângă, nu trebuie să ne limiteze. Guvernul promovează agenda digitală. Mă aștept să avem și Leul digital. Noi trebuie să muncim asiduu, să creștem economia, să creștem productivitatea, să construim instituții robuste, eficiente și reziliente, ca să putem fi competitivi într-o uniune monetară în viitor”, a conchis premierul Dorin Recean.

„Leul Moldovenesc a devenit un simbol de curaj, forță și mândrie”, a spus în mesajul său guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.

„ Eforturile conducerilor succesive ale BNM și ale întregii echipe au contribuit, în mod determinant, la transformarea sectorului financiar într-unul stabil, eficient și sustenabil și la atingerea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană… Banca Națională a Moldovei s-a distins prin echipa sa remarcabilă și angajamentul de neclintit față de obiectivul său fundamental”, a adăugat guvernatorul BNR.

La rândul său, primul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, Leonid Talmaci, a ținut să menționeze că, în cei 30 de ani, BNM a trecut prin perioade mai puțin sau mai mult complicate, cu multe provocări, dar și succese obținute în urma unei munci asidue.

„Doresc Băncii Naționale să implementeze cu succes legislația bancară, armonizată cu cele mai înalte standarde europene”, a conchis primul guvernator al BNM.

Mesaje de felicitare au venit, în cadrul evenimentului, și din partea înalților reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional: Paul Hilbers, Director executiv al FMI și  Mark Horton, Director adjunct al Departamentului European al FMI, aflați în vizită la Chișinău, la invitația BNM.  

Ceremonia oficială face parte din seria evenimentelor organizate de Banca Națională a Moldovei cu ocazia aniversării a 30-a de la introducerea leului moldovenesc.

În cursul zilei de 29 noiembrie 2023, s-a desfășurat o masă rotundă cu genericul „Leul moldovenesc –  de la aspirație la actualitate” ce a reunit personalități care au contribuit la punerea în circulație a leului moldovenesc. De asemenea, au avut loc evenimente de educație financiară: „Drumul banilor” în parteneriat cu băncile comerciale și expoziții de monedă la  Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Totodată, au fost desemnați câștigătorii competiției „Descoperă monumentele de pe bancnotele de lei moldovenești” și a fost lansat un concurs de design pentru simbolul monedei noastre naționale.

În același timp, cu ocazia aniversării, au fost lansate cinci monede comemorative, dintre care două în aur și argint dedicate leului moldovenesc, care a fost introdus în circulație pe 29 noiembrie 1993 și care, alături de alte atribute, a devenit un simbol ce ne determină ca stat suveran și independent.

 

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!