Wizz Air închide baza aeriană din Bacău. Ce curse vor fi întrerupte

11 Ian. 2023, 10:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
11 Ian. 2023, 10:53 // Au Bani //  MD Bani

Wizz Air a anunțat, marți 10 ianuarie, că închide baza aeriană din Bacău, măsura fiind luată în scopul optimizării privind operațiunile sale din România.

Astfel, începând cu 1 februarie 20223, rutele din Bacău către Bruxelles Charleroi, Memmingen, Bologna, Catania, Roma Fiumicino, Roma Ciampino, Torino și Liverpool vor fi întrerupte.

„Toate zborurile vor fi operate în mod normal până la 1 februarie, iar apoi, zborurile afectate vor fi reprogramate, pasagerii având opțiunea de a rezerva gratuit un alt bilet, de a primi 120% din tariful inițial achitat sub formă de credit pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din prețul biletului”, au declarat reprezentanții Wizz Air pentru „Adevărul”.

Rutele din Bacău către Londra Luton și Milano Malpensa vor fi operate în continuare normal.

Amintim că, baza operațională  a Wizz Air de la Chișinău a fost închisă începând cu 1 decembrie 2022 pentru o perioadă nedeterminată. Măsura a fost luată ca măsură de siguranță și din cauza incertitudinii asupra spațiului aerian moldovenesc create de invazia Rusiei în Ucraina.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.