Zahărul costă mai mult ca niciodată în Europa. Cofetarii ar putea închide afacerile

14 Oct. 2022, 11:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
14 Oct. 2022, 11:40 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Preţul record al zahărului în Uniunea Europeană (UE), de aproape trei ori mai ridicat decât nivelul înregistrat în urmă cu un an, din cauza condiţiilor meteo extreme şi a creşterii costurilor cu energia, forţează cofetarii să ia în considerare reducerea producţiei, transmite Reuters.

Preţul record al acestui produs folosit pe scară largă este o nouă provocare pentru Bruxelles, care încearcă să ţină sub control inflaţia şi scăderea costului vieţii.

Experţii din industrie şi dealerii spun că preţurile spot pentru zahăr alb rafinat pe continent se tranzacţionează la aproximativ 1.050 euro pe tonă – cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, scrie Agerpres.

Pe plan global, preţurile sunt la aproximativ jumătate faţă de acest nivel.

Suntem într-o criză a pieţei zahărului”, a afirmat pentru Reuters Muriel Korter, director general al Asociaţiei Cofetarilor din Uniunea Europeană (CAOBISCO) „Ne temem că firmele noastre, şi în special IMM-urile, s-ar putea confrunta în curând cu o alegere dificilă: dacă vor opri sau nu temporar producţia ori dacă vor reduce iarna aceasta producţia”, a adăugat Korter.

Producţia de zahăr este printre industriile cu cel mai mare consum de energie şi este în special dependentă de gaze, în UE, în condiţiile în care preţurile gazelor au crescut semnificativ, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Cei mai mari producători de zahăr din Franţa, Tereos şi Cristal Union, merg mai departe cu planurile privind producţia din 2022, înaintea posibilei impuneri de restricţii de către Guvern în această iarnă, dacă deficitul de gaze se înrăutăţeşte.

Grupul german Suedzucker a raportat o creştere de aproape 80% a câştigurilor trimestriale, după ce a transferat asupra clienţilor costurile mai ridicate cu zahărul, deşi performanţa va depinde de aprovizionarea cu energie.

„Preţurile la zahăr în UE sunt la cel mai ridicat nivel, fabricile folosesc gaze naturale şi vedeţi la ce preţuri s-a ajuns”, a apreciat Julian Price, consultant la julianprice.com.

Asociaţia Cofetarilor Germani, BDSI, a declarat pentru Reuters că Germania, cel mai mare producător de dulciuri şi gustări din UE, este în pericol să-şi piardă competitivitatea chiar faţă de alte state europene, nu numai faţă de cele din afara blocului comunitar.

În sezonul octombrie 2022 – septembrie 2023, Comisia Europeană se aşteaptă ca producţia de zahăr să scadă cu 6,9%, la 15,5 milioane de tone, în timp ce consumul de zahăr ar urma să se situeze la aproximativ 16,6 milioane de tone.

UE, al treilea producător mondial de zahăr, a înregistrat în ultimii ani o diminuare a producţiei, în condiţiile în care preţurile scăzute au descurajat însămânţările, iar seceta şi un virus au afectat culturile.

Realitatea Live

18 Feb. 2026, 07:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
18 Feb. 2026, 07:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul încasează anual aproximativ 4.000 de lei de la fiecare șofer pentru infrastructura rutieră, însă doar jumătate din această sumă ajunge efectiv în fondul rutier, iar restul banilor sunt redirecționați către alte cheltuieli bugetare. Practica se menține încă din 2015, a declarat economistul Veaceslav Ioniță într-un interviu din cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA.

Potrivit expertului, situația echivalează, în esență, cu o deturnare a banilor destinați drumurilor. „Dacă șoferii plătesc taxe pentru drumuri, iar guvernul folosește acești bani în alte scopuri, vorbim despre o lipsă gravă de respect față de destinația acestor fonduri”, a subliniat Ioniță, care a menționat că de aproape zece ani sumele achitate pentru infrastructura rutieră nu ajung integral la drumuri.

Economistul explică faptul că pentru menținerea rețelei rutiere într-o stare bună ar fi necesară alocarea anuală a circa 1% din PIB pentru întreținere, ceea ce în acest an ar însemna aproximativ 3,5 miliarde de lei, plus încă 1% din PIB pentru dezvoltare și construcția de drumuri noi. În realitate, pentru întreținere se alocă sub 2 miliarde de lei, iar din această sumă autoritățile încearcă să finanțeze și investiții, ceea ce face inevitabilă degradarea infrastructurii.

Datele oficiale arată că anual sunt construiți aproximativ 15 kilometri de drumuri noi și reparați circa 300–400 de kilometri, însă în același timp se degradează alte câteva sute de kilometri de trasee vechi. În trecut au existat ani în care lungimea totală a drumurilor chiar scădea, deoarece unele tronsoane deveneau impracticabile și erau radiate din evidență.
Republica Moldova dispune de aproximativ 3.000 km de drumuri naționale și 7.000 km de drumuri locale, la care se adaugă circa 15.000 km de străzi locale și aproximativ 40.000 km de drumuri neamenajate, în special în mediul rural. În același timp, municipiul Chișinău administrează una dintre cele mai extinse rețele de drumuri și străzi din țară, comparabilă cu cea gestionată la nivel central, însă din aproximativ 700 de milioane de lei alocate anual pentru drumuri capitala primește doar circa 200 de milioane de lei, suma fiind repartizată pe cap de locuitor.

În aceste condiții, Primăria Chișinău este nevoită să redirecționeze bani din alte domenii către infrastructura rutieră. Ioniță a amintit că majorarea tarifului la transportul public a avut drept scop reducerea subvențiilor, care altfel ar fi ajuns la aproape un miliard de lei anual. Costurile proiectelor rutiere rămân ridicate, iar lărgirea străzii Albișoara, de exemplu, a costat aproximativ 120 de milioane de lei.

Potrivit economistului, singura perioadă în care finanțarea drumurilor a fost relativ adecvată a fost în anii 2013–2014, când circa 80% din banii colectați de la șoferi au fost direcționați către infrastructura rutieră, conform legii adoptate în 2012.

În concluzie, din cei 35 de ani de independență, drumurile din Republica Moldova au beneficiat de finanțare aproape completă doar doi ani, restul perioadei fiind marcată de subfinanțare cronică și degradare continuă a infrastructurii.