Cine este milionarul din agricultură acuzat de un faliment de 74 milioane lei prin firme-satelit și importuri fantomă

26 Nov. 2025, 12:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Nov. 2025, 12:43 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un dosar de insolvență deschis în august 2025 la Judecătoria Chișinău, aparent banal, ascunde o schemă sofisticată prin care unul dintre cele mai mari grupuri de companii agricole din Republica Moldova – Wetrade (controlată de milionarul Alexandr Tatarciuc na.) – ar fi creat un lanț de datorii interne, o cesiune de creanță opacă și un faliment orchestrat cu scopul de a proteja activele proprii și de a bloca creditorii reali. În centrul acestui mecanism se află Agrounire SRL, firmă controlată 100% de Agrika SRL, care la rândul ei este deținută de Wetrade. Relația dintre aceste entități corporative indică o structură piramidală în care fluxurile financiare circulă în interiorul grupului, iar pierderile sunt împinse către companiile de bună-credință.

La 26 august 2025, Agrounire se declară insolvabilă. Administratorul Serghei Ghecianu invocă un sold în conturi de doar 11.488 de lei și datorii totale de 69,6 milioane de lei. Problema fundamentală a acestui faliment autodeclarat este că aproape toate datoriile au apărut în intervalul 24 iulie – 11 august, adică exact în săptămânile care preced cererea de insolvabilitate. Mai mult, cele mai mari datorii provin de la companii afiliate, în frunte cu Agrika SRL, ceea ce ridică suspiciuni majore privind caracterul autentic al pasivului. În plus, Ghecianu îl propune ca administrator al insolvabilității pe Dumitru Cucu, o persoană despre care există informații publice că a fost vizată în dosare penale și disciplinare, fapt ce arată o tentativă clară de a păstra controlul procedural în interiorul grupului.

Piesa centrală a schemei pare a fi o creanță pretinsă de 1.138.745 euro, aproximativ 22 milioane lei, pe care Agrika SRL o revendică în cadrul procedurii la 17 octombrie 2025. Conform actelor depuse, această sumă provine dintr-o cesiune de creanță semnată la 15 iulie între Agrika și compania belgiană SES Vanderhave N.V., unul dintre cei mai mari furnizori europeni de semințe de sfeclă de zahăr. Teoretic, SES Vanderhave ar fi livrat semințe către Agrounire în perioada februarie–aprilie 2025, iar Agrika ar fi preluat ulterior creanța. Pe hârtie, totul pare legal. Dar o analiză atentă a documentelor arată o contradicție devastatoare pentru credibilitatea întregii operațiuni.

La 28 august 2025, în cererea de concretizare depusă de Agrounire în dosarul de insolvență, compania continuă să indice SES Vanderhave ca fiind creditorul real al sumei de 22.576.642 lei, deși, conform contractului de cesiune, belgienii ar fi trebuit să iasă complet din relația juridică încă din 15 iulie. Această inconsecvență demonstrează că cesiunea nu a produs efecte la data indicată, iar documentul ar fi fost creat sau adaptat ulterior, doar pentru a justifica retroactiv includerea unei datorii mari în masa credală.

Mai grav este că așa-zisele „importuri” ale Agrounire nu sunt susținute de niciun document vamal. Facturile SES Vanderhave (FTI2500443, FTI2500849, FTI2500850, FTIM2500167, FTI2500913) sunt simple invoice-uri comerciale, fără numere de declarații vamale IM4, fără CMR, fără dovezi de transport și fără documente care să confirme trecerea mărfii prin frontiera Republicii Moldova. De altfel, ele indică livrarea DAP direct la depozitul Wetrade de pe strada Constructorilor 8 din Chișinău, nu la Agrounire. Mai mult, termenul de plată din contractele comerciale este decembrie 2025, deci datoria nu putea fi considerată scadentă în august, când Agrounire a cerut falimentul.

Un alt document-cheie – „Actul de verificare a decontărilor” din 8 octombrie 2025 – nu este semnat de niciuna dintre părți și nu confirmă livrări, ci doar copiază valorile din facturi, ceea ce arată că scopul său nu era o reconciliere contabilă reală, ci consolidarea unei datorii scriptice inventate. În lipsa oricărei probe de transport, vamă sau recepție, întreaga creanță de 1,1 milioane euro capătă caracterul unei construcții fictive menite să umfle pasivul Agrounire în favoarea Agrika.

În paralel, restul datoriilor înscrise în tabelul creditorilor din 28 octombrie 2025 arată o masă pasivă totală de aproximativ 40 milioane lei, din care peste 22 milioane reprezintă revendicarea Agrika – companie din același grup corporativ. Creditorii reali, furnizori de inputuri agricole, prestatori de servicii logistice, companii de transport și parteneri contractuali corecți, sunt împinși în plan secund și riscă să nu-și mai recupereze nimic. Paguba totală pentru aceștia se ridică la peste 18 milioane lei, în timp ce grupul Wetrade păstrează controlul și își securizează propriile interese financiare.

Cazul Agrounire arată o inginerie financiară completă: datorii fictive create în interiorul grupului, importuri inexistente, cesiuni opace, control procedural preluat printr-un administrator selectat din cercul apropiat și o strategie clară de a folosi legea insolvenței pentru a proteja activele reale și a evita plata obligațiilor legitime. Deși actele par corecte la suprafață, întreaga schemă are caracterul unei ficțiuni contabile elaborate.

În asemenea situații, în dreptul englez se aplică doctrina „piercing the corporate veil”, care permite instanței să ignore separarea juridică dintre companiile afiliate atunci când acestea sunt folosite pentru a ascunde datorii, a fabrica creanțe sau a manipula falimente. O astfel de abordare ar permite și în Moldova dezvăluirea beneficiarilor reali, excluderea creanțelor fictive, tragerea la răspundere a entităților care controlează schema și protejarea creditorilor de bună-credință. Dacă însă acest precedent va fi ignorat, mesajul transmis mediului de afaceri este unul sumbru: că ficțiunea poate fi acceptată ca instrument legal, iar legea poate deveni un instrument maleabil în mâinile celor care au resurse și conexiuni.

Holdingul agricol We Trade este controlat de Alexandr Tatarciuc, care deține 41,8%, iar fiul acestuia cu același nume 8,1%. Mihail Vainer – 45%, iar Chirilov Vladimir, care administrează compania deține 5%.

Raportul financiar al companiei relevă că în anul 2024 compania a avut un profit de 9,1 milioane de lei la o cifră de afaceri de 278,6 milioane de lei. Profitul companiei s-a redus cu 54% față de anul 2023.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

20 Apr. 2026, 11:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Apr. 2026, 11:42 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În timp ce marile hub-uri europene intră într-un blocaj fără precedent, cu zboruri anulate și flote trase pe dreapta, Aeroportul Internațional Istanbul funcționează la turație maximă, devenind punctul central al aviației globale.

Analiza realizată de Sunay Omer de la Bechtel Corporation arată că, pe fondul crizei de combustibil, centrul de greutate al transportului aerian s-a mutat rapid spre Bosfor, acolo unde accesul la kerosen face diferența dintre zbor și blocaj total.

În primăvara anului 2026, kerosenul a devenit o resursă strategică, iar succesul companiilor aeriene nu mai ține de servicii sau prețuri, ci de capacitatea de alimentare. În acest context, Turkish Airlines beneficiază de un avantaj decisiv, fiind susținută de infrastructura energetică internă a Turciei. Controlul asupra rafinăriilor precum STAR Refinery și Tüpraş asigură un flux stabil de combustibil și costuri competitive, în timp ce rivalii europeni sunt loviți de scumpiri și lipsuri.

Diferența este vizibilă în teren. Operatorii din Europa, inclusiv Lufthansa Group, sunt nevoiți să reducă drastic zborurile și să declare situații de forță majoră, în timp ce Istanbulul preia rolul de hub principal între Est și Vest. Blocajele din Dubai și Doha, generate de tensiunile din Strâmtoarea Ormuz, au amplificat această mutare, redirecționând fluxuri masive de pasageri și mărfuri către Turcia.

Indicatorii din aprilie 2026 confirmă schimbarea de paradigmă. Turkish Airlines operează o rețea de peste 340 de destinații și menține o rată de regularitate de aproximativ 98%, atrăgând tot mai multe contracte corporate și consolidându-și poziția ca principal nod de conexiune între Asia și Europa. Într-un moment în care alte companii pierd cotă de piață, operatorul turc capitalizează pe o combinație rară de avantaj geografic și securitate energetică.

Analiza lui Sunay Omer sugerează că această criză marchează începutul unei noi etape în aviația globală, în care Istanbulul nu mai este doar o alternativă, ci devine centrul sistemului. Dacă în trecut dominația aparținea hub-urilor europene, iar ulterior marilor companii din Golf, actuala criză pare să fi deschis „Era Bosforului”, în care capacitatea de a asigura combustibilul devine principalul avantaj competitiv.

În acest context, Aeroportul Istanbul, considerat la lansare un proiect supradimensionat, se dovedește a fi o investiție strategică adaptată unei lumi instabile. Concluzia analizei este clară: într-o economie globală afectată de penurie, cel mai mare lux nu mai este confortul, ci simpla posibilitate de a decola, iar în acest moment Istanbulul pare să fi câștigat această cursă.