JPMorgan, cea mai mare bancă americană a obţinut un profit record de 18 miliarde de dolari în trimestrul doi

13 Iul. 2024, 12:06
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
13 Iul. 2024, 12:06 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, a înregistrat un profit record în al doilea trimestru al acestui an datorită revenirii spectaculoase a diviziei de investment banking, dar şi a vânzării unor acţiuni Visa, scrie FT.

Astfel, profitul net al băncii a fost de 18,15 miliarde de dolari în primele trei luni din 2024, în creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 8 miliarde au reprezentat vânzarea de acţiuni Visa ca parte a programului de restructurare al procesatorului de plăţi. Economiştii de pe Wall Street anticipau un profit de 17,3 miliarde de dolari.

În acest timp, veniturile JPMorgan au fost de 50,2 miliarde de dolari, peste estimările analiştilor care prefigurau un venit de 42,23 de miliarde de dolari.

Veniturile din comisioane a diviziei de investiţii au crescut cu 50% ajungând la 2,4 miliarde de dolari. Analizele interne ale companiei sugerau o creştere de 25-30%. Activitatea de trading a adus băncii un venit de aproape 3 miliarde de dolari, în creştere cu 21% faţă de aceeşi perioadă a anului trecut.

„Chiar dacă condiţiile din piaţă par bune, continuăm să rămânem vigilenţi asupra potenţialelor riscuri. Tensiunea geopolitică rămâne ridicată şi periculoasă, poate cea mai periculoasă de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”, a explicat Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase.

Pe bursa de la New York acţiunile băncii au scăzut cu 1%, la o capitalizare de 592 de miliarde de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!