Business criminal în Transnistria! Nantoi: Guvernările corupte, legate ombilical de ruși, au vulnerabilizat Moldova

28 Aug. 2022, 19:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Aug. 2022, 19:21 // Actual //  bani.md

Guvernările de la Chișinău, corupte până în măduva oaselor și penetrate de agentura rusească, foarte repede au transformat această problemă, vitală pentru viitorul R. Moldova, într-o acoperire a businessului criminal realizat prin această zonă gri. Dacă vorbim despre această agentură rusească, ei au avut grijă ca Republica Moldova să nu-și asigure securitatea energetică și noi să fim dependenți de centrala de la Cuciurgan, unde pretinsa datorie față de Gazprom deja atinge cifre astronomice de 8 miliarde de dolari, declară într-un interviu pentru Radio Chișinău, deputatul Oazu Nantoi.

Potrivit lui, Republica Moldova până în prezent n-am avut conexiunea cu rețelele energetice din UE, pe la Vulcănești, de-abia acum s-a pornit… Dacă vorbim de alte aspecte, clasa politică, guvernările de la Chișinău au acceptat docil toate capcanele puse de Federația Rusă”.

„După 24 februarie, am cunoscut fapte concrete când unele persoanele (înrolate din GOTR) au preferat să rezilieze contractele și să se refugieze pe malul drept. După 24 februarie s-a triplat numărul celor din stânga Nistrului care solicită cetățenia R. Moldova și atunci când în stânga Nistrului cineva a lansat zvonurile cum că va avea loc mobilizarea, am văzut cozile la punctele de trecere, oamenii încercau să se refugieze pe malul drept, deoarece pentru cei din stânga Nistrului, Republica Moldova este o insulă a stabilității, predictibilității, respectării drepturilor și securității”, spune Nantoi.

Deputatul afirmă că, ceea ce se numește conflict transnistrean, avanpost rusesc – lucrurile s-au schimbat demult.

„328 de mii de locuitori din stânga Nistrului au cetățenia R. Moldova, toți agenții economici de acolo activează numai grație cedărilor unilaterale din partea Chișinăului care le eliberează certificate și documente vamale, fără ca ei să plătească un ban în bugetul R. Moldova, aici avem multe de vorbit… Dar, războiul din Ucraina trebuie să ne trezească. Trebuie să ne dăm seama, clasa politică, societatea civilă, că e timpul să renunțăm la „somnul cel de moarte” în raport cu problema din stânga Nistrului și să ne ocupăm de reîntregirea R. Moldova…”, a punctat Nantoi.

14 Apr. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Apr. 2026, 16:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Călătoriile cu transportul public în regiunea transnistreană se scumpesc cu 17%. Decizia a fost luată marți, 14 aprilie, de către administrația de la Tiraspol pentru transportul de pasageri și bagaje pe rutele regulate urbane și suburbane.

Decizia vine pe fondul creșterii costurilor, în special a prețului la combustibil, care s-a majorat cu peste 30%, dar și din cauza inflației și a creșterii salariului minim pentru anul 2026. Potrivit așa-numitului Guvern, tarifele nu au fost ajustate în mod real în ultimii trei ani, fiind doar prelungite.

Astfel, tariful pentru transport crește de la 0,75 ruble la 0,88 ruble pentru un pasager-kilometru (de la aproximativ 70 de bani la 82 de bani).

În practică, cele mai mari scumpiri vor fi resimțite pe distanțele lungi. De exemplu, o călătorie din Tiraspol până la Camenca va costa 150 de ruble (circa 140,6 lei), față de 127,85 ruble (aproximativ 119,8 lei), ceea ce înseamnă o scumpire de peste 22 de ruble (circa 20,8 lei).

În schimb, pentru ruta Tiraspol–Dnestrovsc, prețul crește de la 31,25 ruble (circa 29,3 lei) la 36,65 ruble (aproximativ 34,4 lei), adică o majorare de circa 5,4 ruble (aproximativ 5,1 lei).

Noile tarife vor intra în vigoare imediat după publicarea oficială a deciziei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!