DE CE piața muncii din Moldova se confruntă cu un deficit de specialiști în Copywriting, SMM, Content Management

25 Nov. 2021, 05:40
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
25 Nov. 2021, 05:40 // Oameni şi Idei //  MD Bani

În ultima perioadă, pe piața muncii din Republica Moldova se atestă un deficit de specialiști în copywriting, SMM și Content Management. Într-un interviu pentru platforma delucru.md, Igor Strechifondator & trainer Purple a oferit răspuns la această întrebare.

În viziunea lui Igor Strechi, unul dintre motivele menționate este creșterea cererii pentru astfel de specialiști și faptul că, universitățile nu  n-au reușit să creeze curriculum adaptat acestei cereri.​

Multe afaceri au decis să fie prezente online, se observă o creștere semnificativă de cerere a prestării acestor servicii, inclusiv din cauza situației epidemice, inclusiv din cauză că consumatorul crează cererea, iar studiile clasice universitare n-au reușit să creeze curriculum adaptat acestei cereri, a declarat fondatorul Purple.

În cadrul aceluiași interviu, Igor Strechi a declarat că acest domeniu este slab dezvoltat în Republica Moldova, motiv pentru care aceste joburi fuzionează, ceea ce înseamnă că o singură persoană este și copywriter, și SMM, și Content Manager, etc.

Este imposibil ca aceste joburi să nu fuzioneze în Moldova, unde acest domeniu este puțin dezvoltat, unde companiile nu sunt gata să plătească pentru lucrul unei echipe formată din: content manager, social media manager, analist, copywriter, traffic manager, pay per click specialist, designer și project manager. Da, exact acești specialiști în mod ideal ar trebui să lucreze la o pagină a unui brand. Mai rău este când un social media manager scrie texte, face design și​ setează​ reclame. În situațiile când lucrezi cu branduri internaționale sau mari se simte diferența și​ necesitatea de a separa aceste profesii, unde cerințele​ sunt mai mari.

Potrivit fondatorului Purple, fiecare profesie are specificul său, iar diferența dintre aceste profesii este doar „procesul”.

Opinia mea este bazată doar pe experiența​ noastră din agenție – diferența dintre aceste profesii este doar procesul. Copywriting-ul este arta de a​ vinde prin cuvinte, este un tip de scriere persuasivă care are ca finalitate vânzarea, întreprinderea​ unei anumite acțiuni de către​ consumatorul final. Content managerul se referă​ la procesul de creare a tipului de conținut potrivit pentru un anumit scop, de exemplu creșterea​ numărului de abonați​ sau loializarea consumatorilor pentru un anumit brand. Pe scurt, social media managerul este specialistul care organizează procesul de marketing pentru promovarea bunurilor sau serviciilor pe diverse platforme de social media, fie sub formă de publicitate, fie sub formă de conținut.​

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.