Fiica lui Peskov, Elizaveta, s-a îmbogățit în primul an de război

30 Mart. 2023, 11:42
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
30 Mart. 2023, 11:42 // Au Bani //  MD Bani

În timp ce prosperă din afacerile cu statul, fiica lui Peskov se antrenează trăgând cu pistolul şi să aruncând cuţite.

O viaţă de lux, petrecută între iahturi, călătorii, hoteluri luxoase şi modă, conţine şi cu o pasiune niciodată ascunsă pentru arme albe şi cele de foc.

Pe reţelele sale de socializare, Elizaveta Peskova, fiica purtătorului de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, afişează cu mândrie videoclipuri în care îi face plăcere să tragă cu pistolul şi să arunce cuţite.

Fata a prosperat financiar în 2022, anul izbucnirii războiului: a câştigat peste 137 de milioane de ruble (echivalentul a aproximativ un milion şi 650 mii de euro).

Bilanţurile companiei sale de echipamente, „Centrum Moscow”, arată o creştere cu de 70 de ori a profitului. Cea mai mare parte a contractelor sunt cu Trezoreria şi cu agenţiile guvernamentale de la Kremlin.

Fata are studii la Paris, adică în Occidentul atât de hulit de tatăl său, iar la început a avut chiar o pornire anti-război, ulterior reprimată: „Nu am cu nimic de-a face cu invazia rusă a Ucrainei. Sunt supărată pentru că vreau să călătoresc”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!