„Fintech Moldova” 2022 – trenduri internaționale, servicii financiare și inovații

20 Sept. 2022, 11:03
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
20 Sept. 2022, 11:03 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Criza energetică, efectele pandemiei, dar și conflictul din Ucraina au produs schimbări majore asupra economiei globale și a piețelor financiare. Pe 30 septembrie, discutăm despre provocările din industria financiar-bancară în contextul actual, rolul companiilor care au devenit „early adopters” ai schimbărilor, dar și despre cum domeniul fintech poate contribui la incluziunea financiară a milioane de oameni din întreaga lume, la conferința „Fintech Moldova” 2022.

Studiile internaționale relevă faptul că, actualmente, 64% dintre consumatorii din lume utilizează deja soluții fintech, iar majoritatea băncilor (82%) intenționează să inițieze noi parteneriate cu furnizorii de soluții din domeniu. Cea de-a patra ediție a celui mai important eveniment anual din domeniu este organizat de Fintech Moldova, proiect inițiat pentru dezvoltarea ecosistemului fintech din Moldova și facilitarea colaborării dintre sectorul financiar și sectorul IT. Evenimentul va fi găzduit de Tekwill, proiect recunoscut în comunitatea locală și internațională pentru încurajarea dezvoltării sectorului finanțelor prin utilizarea tehnologiilor informaționale, iar partenerii principali ai conferinței sunt maib și Mastercard. Peste 250 de participanți sunt așteptați la conferință, care va reuni sub același acoperiș jucători importanți din industrie, atât locali, cât și internaționali.

Evenimentul reprezintă o platformă potrivită pentru inițierea unui dialog de business pentru profesioniști, creând condițiile propice pentru schimbul de bune practici, experiențe și expertiză. Dialogul a devenit și mai important, în condițiile în care Republica Moldova s-a aliniat trendurilor internaționale cu privire la explorarea noilor tehnologii și implementarea celor mai recente inițiative legale, care pun în mișcare mai multe servicii financiare, precum: Open Banking, Regulatory Sandbox și Instant Payment System.

Principalele subiecte ale ediției din acest an vor include:

  • predicții privind viitorul finanțelor – bani, tehnologii, companii de asigurări, plăți și tranzacții, precum și modalități de interacțiune cu băncile;
  • cadrul legal și modificările legislative – dezvoltările importante de reglementare și inițiativele legale locale Open Banking, Regulatory Sandbox și Instant Payment System, etc;
  • finanțe integrate și IMM-uri – rolul „Embedded Finance” pentru susținerea IMM-urilor în dezvoltarea afacerilor și îmbunătățirea interacțiunilor cu clientul, tendințe globale și potențialul IMM-urilor din țară, capacitățile instituțiilor financiare de a oferi întreprinderilor servicii financiare digitalizate îmbunătățite;
  • contextul global – dezvoltarea domeniului fintech și tendințele din domeniu, în noul context internațional.

Printre cei mai importanți speakeri și invitați se numără experți cu autoritate în domeniul fintech din Europa și din regiune, lideri ai start-upurilor de succes, precum și investitori din țară și de peste hotare.

Parteneri principali ai evenimentului: maib și Mastercard;

Parteneri Silver ai evenimentului: DAAC digital, IuteCredit, FintechOS, EFSE, SIBS România și QOOBISS;

Parteneri Bronze ai evenimentului: Fagura și Silverbird;

Fintech Moldova Conference 2022 este organizat cu susținerea partenerilor externi de dezvoltare USAID, Guvernul Suediei și PNUD Moldova.

Detaliile despre „Fintech Moldova Conference pot fi urmărite pe pagina web a evenimentului – fintech.md, dar și pe facebook – https://www.facebook.com/fintech.md/

Biletele pentru participarea la eveniment au fost deja puse în vânzare și pot fi achiziționate aici: https://fintech.md/fmc22/

P.

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.