(FOTO) Ce purtăm în sezonul de primăvară-vară? 5 trenduri fierbinți

15 Apr. 2021, 06:00
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
15 Apr. 2021, 06:00 // Au Bani //  MD Bani

Timpulde afară se încălzește, ceea ce înseamnă că trebuie deja să renunțăm la hainele călduroase. Iar ca să fii în pas cu moda trebuie să urmărești ultimele tendințe din fashion. Iată care sunt piesele vestimentare care trebuie să apară în lista ta de cumpărături pentru sezonul de primăvară-vară.

1. Sacou oversize 

Stilul supradimensionat continuă să fie actual.  Designerii consideră că sacourile voluminoase pot fi considerate ca piese de bază: pot fi combinate cu pantaloni, blugi, fuste și chiar rochii de seară. Aceste tipuri de sacouri, pe lângă faptul că sunt actuale mai sunt și comode. De asemenea, pot fi găsite foarte ușor în magazine.

 

2. Rochii și fuste maxi

În acest an confortul este în trend. Iată de ce dacă vei alege o rochie sau o fustă maxi nu vei da greș. Pot fi purtate cu încălțăminte cu toc stabil.

3.  Pantaloni largi

Un adevărat must-have al sezonului. Chiar dacă sunteți obișnuiți cu blugi skinny skinny sau pantaloni „țigară”, în această primăvară merită să vă procurați o pereche pantaloni largi. Culoarea și materialul nu contează. Designerii insistă doar pe o potrivire înaltă sau medie și pe o lungime aproape de podea.

4. Topuri fără bretele 

Sunt perfecte pentru sezonul cald și îți vor pune în evidență trăsăturile frumoase ale corpului.

5. Corset 

Aceste piese vestimentare pline de feminitate își găsesc locul în garderoba ta în acest an. Dacă vrei să adaugi feminitate în ținutele tale, un corset este potrivit.

Realitatea Live

23 Ian. 2026, 12:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
23 Ian. 2026, 12:54 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Veniturile bugetului asigurărilor sociale au ajuns în 2025 la 49,202 miliarde de lei (circa 2,894 miliarde de dolari), în creștere cu 6,356 miliarde de lei sau aproape 15% față de anul precedent, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Asigurări Sociale.

Peste jumătate din încasări au provenit din contribuțiile de asigurări sociale obligatorii, care au totalizat 28,081 miliarde de lei — cu 3,201 miliarde de lei (+12,9%) mai mult decât în 2024.

Alte venituri au însumat 877,3 milioane de lei, în principal din cota-parte a impozitului unic achitat de rezidenții parcurilor IT (circa 864,9 milioane de lei).

Transferurile din bugetul de stat au constituit 20,244 miliarde de lei. Din această sumă, 16,105 miliarde de lei au fost direcționate către plata prestațiilor sociale și a altor cheltuieli finanțate conform legii, iar 4,138 miliarde de lei (aprox. 243,4 milioane de dolari) au fost alocate pentru acoperirea deficitului fondului social.

Pe partea de cheltuieli, bugetul asigurărilor sociale a înregistrat o creștere de 13,9% și a ajuns la 49,079 miliarde de lei (un plus de 6,357 miliarde de lei față de 2024).

Dacă luăm în calcul sprijinul bugetar pentru acoperirea deficitului, veniturile totale au depășit cheltuielile cu 122,8 milioane de lei. Un sold similar era disponibil în conturile CNAS la 1 ianuarie 2026, potrivit datelor instituției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!