Hoții și corupții nu se lasă cu una cu două! Maia Sandu vrea să-i pedepsească, dar nu-i poate prinde

24 Iun. 2022, 12:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Iun. 2022, 12:41 // Actual //  bani.md

Am reușit să scoatem de la putere mai multe grupări corupte care furau țara în fiecare zi. Doar câțiva ani în urmă, fiecare lege promovată în Parlament conținea prevederi care să permită grupării de la guvernare să sustragă banii statului. Agenții economici erau deposedați de averi, iar primarii – umiliți și supuși presiunilor. Justiția era aproape total în slujba intereselor de afaceri ale celor de la putere, de declarat președinta Republicii Moldova Maia Sandu, care a susținut un briefing de presă în dimineața zilei de 24 iunie cu ocazia acordării statutului de candidat la UE a Republicii Moldova.

„Astăzi asemenea lucruri nu mai sunt posibile. Acum prioritatea guvernării este lupta împotriva corupției. E adevărat, hoții, corupții nu se lasă pedepsiți cu una, cu două, dar lucrurile s-au schimbat vizibil în comparație cu vremurile când îmbogățirea ilicită era prioritate pe agenda celor de la guvernare,  a punctat președinta.

Astăzi oamenii cinstiți se simt liberi, pot trăi și activa în siguranță, în țara noastră. Știm că avem mult de lucrat pentru a construi instituții de stat puternice, juste, care sunt doar în interesul cetățeanului.

Potrivit ei, pentru a schimba în bine viața oamenilor, avem nevoie de transformări semnificative, care vor afecta practic toate domeniile, toate instituțiile. Pentru a restabili respectul față de lege și față de instituțiile statului, va trebui să ne schimbăm comportamentul, să renunțăm la obiceiuri dăunătoare. Nu va fi ușor, dar este ceva ce putem face, de dragul păcii și bunăstării oamenilor țării noastre.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

14 Iun. 2026, 08:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Iun. 2026, 08:28 // Actual //  Ursu Victor

Statele europene se pregătesc pentru o diminuare semnificativă a contribuției militare a Statelor Unite în cadrul NATO în cazul unei crize sau al unui conflict pe continent, relatează Bloomberg, citând surse familiarizate cu discuțiile din interiorul alianței.

Potrivit informațiilor publicate, oficialii americani au prezentat în cadrul reuniunilor politice și militare ale NATO planuri care prevăd reducerea participării SUA la așa-numitul „NATO Force Model” – mecanismul care stabilește forțele, echipamentele și personalul ce pot fi mobilizate rapid pentru apărarea Europei.

Un oficial militar occidental de rang înalt a declarat că reducerea ar putea afecta în special capabilitățile pe care statele europene nu le pot înlocui cu ușurință.

Conform sursei citate, Statele Unite ar urma să reducă cu aproximativ 30% numărul bombardierelor strategice disponibile pentru apărarea Europei. În același timp, contribuția americană în domeniul dronelor de recunoaștere și atac ar putea fi redusă cu 75% până la 100%, iar prezența navală ar putea scădea cu aproximativ 50%.

Totodată, numărul avioanelor de luptă puse la dispoziția NATO de către Statele Unite ar urma să fie redus cu circa o treime, potrivit unor informații publicate și de The New York Times.

Sursele Bloomberg susțin că statele europene analizează deja impactul acestor schimbări asupra capacităților de apărare ale continentului și posibilitatea de a compensa eventualele retrageri prin creșterea investițiilor în propriile armate.

Informațiile apar într-un context în care mai multe state europene și-au majorat bugetele de apărare în ultimii ani, pe fondul războiului din Ucraina și al preocupărilor legate de securitatea regională.

Deocamdată, NATO și autoritățile americane nu au anunțat oficial modificări ale structurii de forțe a alianței, însă discuțiile privind redistribuirea resurselor militare americane au devenit tot mai intense în cadrul organizației.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!