Impozitul pe venit și TVA-ul problematic: Stimulentele fiscale, discutate de economiști la conferința Congresului Civic

27 Ian. 2022, 11:31
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Ian. 2022, 11:31 // Actual //  MD Bani

Experții economici din Moldova, precum și reprezentanții opoziției parlamentare și extraparlamentare au discutat, în cadrul mesei rotunde organizate de „Congresul Civic”, perspectivele stimulării impozitare a activității antreprenoriale din țară, scrie curentul.md.

Una dintre pârghiile de bază este introducerea cotei zero pentru venitul reinvestit. Această măsură, înscrisă în documentele de program ale „Congresului”, a fost la ultimele alegeri parlamentare promisă și de formațiunea aflată acum la putere, dar așa și neimplementată.

Opiniile experților s-au împărțit în partea ce ține de abordările privind crearea stimulentelor economice, dar nu și în ceea ce ține de necesitatea implementării acestora.

Fostul prim-ministru Ion Chicu consideră că cota zero pentru venitul reinvestit poate fi introdusă sectorial, în acele domenii ale activității economice, pe care statul le consideră de perspectivă. Totuși, introducerea totală a acesteia, ar fi o lovitură puternică pentru bugetul public.

Mai mult decât atât, cota zero pentru venitul reinvestit ar trebui să fie însoțită de măsuri suplimentare din partea statului, care ar ajuta la depășirea riscurilor investiționale: de exemplu, problemele de pe piața muncii și capacitatea scăzută de plată a cetățenilor.

Ion Chicu a amintit, de asemenea, că, în cazul implementării acestei măsuri, va fi nevoie de argumente foarte puternice pentru Fondul Monetar Internațional, care pledează împotriva unor stimulente de acest fel.

Fostul premier al țării a adăugat că, acum 15 ani, când cota zero era implementată în premieră, erau alte condiții. Iată de ce, consideră el, nu neapărat și acum această măsură va avea rezultate pozitive.

De altă părere este Oleg Reidman, unul dintre autorii primei implementări a „cotei zero”, în timpul guvernării PCRM, atunci în funcția de consilier în domeniul economic al președintelui, iar acum deputat din partea Partidului Comuniștilor.

„Desigur, este necesar de a desfășura, din nou, o analiză complexă privind efectele acestei măsuri. Dar asta nu înseamnă că această analiză va duce la faptul că „rata zero” va fi criticată. Din punctul nostru de vedere, anume din cauza anulării cotei zero, în țară au început problemele cu forța de muncă. Anume din această cauză”, a declarat Reidman.

La etapa actuală, în Moldova într-adevăr există problema lipsei forței de muncă, care poate împiedica implementarea cu succes a cotei zero pentru venitul reinvestit, dar asta este o urmare a politici restricționiste care a început în anul 2010. În locul promovării și prelungirii acestei măsuri, cota zero a fost anulată imediat, la inticația FMI, care era împotrivă”, a explicat Oleg Reidman.

Potrivit lui, imperfecțiunea cotei zero atunci consta în faptul că aceasta, de fiecare dată, era inclusă în politica bugetar-fiscală, în loc să fie stabilită pe termen lung: „De fiecare dată, la aprobarea bugetului de stat, cota zero era inclusă în politica bugetar-fiscală. Respectiv, era valabilă doar un an, ceea ce nu oferea mediului de afaceri prea multă încredere în extinderea acestei măsuri”.

Fostul ministru al Economiei Alexandr Muravschi a menționat că, dintotdeauna a fost oponentul cotei zero la impozitul pe venitul reinvestit.

„Impozitele au un șir de funcții, una dintre care este asigurarea solidarității sociale, redistribuirea venitului în sistemul bugetar de la pătura celor bogați și agenții economici spre cei mai săraci. De aceea, impozitul pe venit al agenților economici este una dintre aceste condiții. La fel, precum și scala progresivă a impozitării veniturilor persoanelor fizice, pentru care pledez eu”, a spus Muravschi.

Cu toate acestea, în condițiile actuale, Muravschi este pregătit să renunțe la poziția sa principială:

„Înțeleg că există perioade în care nu poți fi atât de încăpățânat și poți renunța la principialitatea ta. Situația în țară este, într-adevăr, una deloc simplă. Pandemia, același lockdown de acum un an, a afectat grav economia, și nu doar la noi. Având în vedere că Guvernul nu are niciun fel de posibilități de a menține pe linia de plutire (nu să stimuleze, dar pur și simplu să mențină) agenții economici, atunci trebuie căutate alte mecanisme de acest gen. Iată în aceste condiții, o să fiu de acord, un asemenea mecanism poate fi și cota zero pentru venitul reinvestit”, a declarat Muravschi, precizând că măsura trebuie să fie una temporară.

Expertul IDIS „Viitorul” Veaceslav Ioniță are o atitudine „foarte atentă” față de cota zero pentru venitul reinvestit.

„Dacă veți atrage atenția la tot bugetul public, atunci veți observa că 85% din venit sunt impozitele și plățile din consumul cetățenilor. Adică, 85 la sută din sarcina impozitară cade pe umerii cetățenilor și doar 15% – pe business. Ceea ce propuneți Dvs., va înclina și mai mult această balanță”, a declarat expertul.

El consideră că pentru stimularea business-ului este mai bine de a „dezvolta ideiile pe dimensiunea TVA”: Atunci când un om de afaceri face investiții, el achită TVA. Consider că aceasta nu este corect. Reiese că, un om de afaceri creditează statul pentru ani înainte, în timp ce el însuși intră în minus. Tot ce e legat de venit, eu unul nu aș atinge, dar aș dezvola ideea în direcția TVA”.

„Atrageți atenția că multe companii părăsesc Moldova anume din acest motiv, din cauza TVA-ului. Lor le e mai confortabil să lucreze în aceeași Românie, în care forma impozitării e mai bună, iar corupție – mai puțină”, a adăugat Ioniță.

El a presupus că și cota zero la impozitul pe venit ar putea fi introdusă temporar, dar trebuie să fim conștienți ce la pierderi bugetare va duce această măsură:

„Nu aș putea spune că despre „cota zero” nu poate fi vorba. Poate. De ce nu! Dacă există o decizie în această privință și vom fi conștienți de faptul că statul va pierde anual aproximativ 2,5-3 mlrd. lei, dar în rezultat vom avea investiții și în locul unui leu pierdut din venit, vom avea trei lei sub forma altor impozite”.

Oleg Reidman a replicat într-un mod conceptual:

„Tehnocrații întotdeauna vorbesc din punctul de vedere a pierderilor bugetare, ale egalității și unor lucruri crestomatice care, din păcate, nu pot fi implementate aici și acum. Chestiunea cotei zero pentru venitul reinvestit nu este doar una tehnică, și nu doar economică și financiară. Este o chestiune polit-economică. Toate analizele situației economice în țările dezvoltate încep de la dinamica cererii efective”.

Amintim că miercuri, „Congresul Civic” a desfășurat o conferință online „Stimulentele economice, competența și voința politică”, la care au participat experți în domeniul economic, precum și reprezentanți ai formațiunilor politice de opoziție parlamentare și extraparlamentare.

Realitatea Live

25 Apr. 2024, 15:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Lupu Eduard
25 Apr. 2024, 15:15 // Bănci şi Finanţe //  Lupu Eduard

Transferurile instant zilnice ale moldovenilor se ridică la 2,6 milioane de lei, constată guvernatoarea BNM, Anca Dragu, care a participat astăzi la lansarea Campaniei Naționale Fără Cash.

„Împreună lucrăm la acest concept de acces mai ușor la plăți și la servicii bancare și, în general, la dezvoltarea țării și crearea unor perspective mai simple de facilitare a businessului și a tranzacțiilor pentru toți cetățenii Moldovei”, a subliniat Anca Dragu.

Guvernatoarea BNM a făcut referire la cele mai recente proiecte ale Băncii Naționale, care deja se bucură de succes. În context, a fost menționată înaintarea cererii de aderare a Republicii Moldovei la Zona Unică în Plăți în Euro (SEPA), care este în proces de examinare, dar și lansarea, în luna martie, a Sistemului de Plăți Instant MIA.

„Până ieri, avem înregistrate 124 118 de plăți și 115 milioane de lei transferați – câte 2900 de plăți și 2,65 mil de lei transferați pe zi. Sunt cifre care arată că MIA este un succes pentru sistemul nostru bancar. Aducem cetățenilor Republicii Moldova posibilitatea plăților sigure, rapide și cu costuri din ce în ce mai reduse. Avem comisioane de zero lei pentru plățile instant de până la cinci mii de lei. Plățile au devenit foarte accesibile” a spus Anca Dragu.

Anul trecut, numărul cardurilor în circulație a depășit numărul populației din Republica Moldova, constituind cifra de 3 292 564. Totodată, pe parcursul anilor 2019-2023 numărul și valoarea plaților fără numerar au crescut în fiecare an în medie cu 40,4% și respectiv 37,9%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău