Industria care a crescut cu 30% timp de un an. Alta a avut de pierdut la fel de mult

19 Apr. 2021, 13:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Apr. 2021, 13:08 // Actual //  MD Bani

Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a înregistrat o creștere de peste 35% timp de un an, arată datele Biroului Național de Statistică din Moldova. Datele se referă la luna februarie 2021 și sunt reflectate în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent.

Potrivit aceleiași surse, în perioada analizată, s-au înregistrat descreșteri în industria extractivă (-28,4%) și în industria prelucrătoare (-5,1%).

În luna februarie 2021, producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, s-a micșorat cu 1,1% față de luna februarie a anului precedent, ca efect al descreșterii producției în industria extractivă (-16,9%) și în industria prelucrătoare (-7,3%). Totodată, s-au înregistrat creșteri la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+19,2%).

 

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-februarie 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, producția industrială (serie brută) a fost mai mică cu 3,3%, ca urmare a descreșterii producției în industria extractivă (38,5%) și în industria prelucrătoare (-8,8%). Totodată, s-au înregistrat creșteri la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+16,1%).

Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în ianuarie-februarie 2021, comparativ cu ianuarie-februarie 2020, s-a micșorat cu 4,4%, ca rezultat al descreșterii producției în industria extractivă (-15,9%) și în industria prelucrătoare (-9,4%). Totodată, s-au înregistrat creșteri la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+12,0%).

22 Mai 2026, 17:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Mai 2026, 17:39 // Actual //  Grîu Tatiana

Ana Groza, directoarea executivă a Asociației Investitorilor Străini din Republica Moldova (FIA Moldova), a fost aleasă noua președintă a Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova. Decizia a fost votată în unanimitate de membrii Confederației, în cadrul Adunării Generale a CNPM, eveniment care a marcat și 30 de ani de activitate ai organizației în reprezentarea mediului de afaceri din țară. Până în prezent, funcția era deținută de către Leonid Cerescu.

În discursul său, Ana Groza a declarat că noua etapă pentru CNPM trebuie să însemne „continuitate, consolidare și adaptare la realitățile economice actuale”.

„CNPM trebuie să rămână o organizație independentă, credibilă și unită — o voce fermă și responsabilă pentru angajatorii din Republica Moldova”, a spus aceasta.

Pentru perioada următoare, Confederația și-a stabilit trei priorități majore: consolidarea reprezentării mediului de afaceri, dezvoltarea unui dialog social mai eficient și implicarea activă în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

La eveniment au participat reprezentanți ai comunității patronale, parteneri instituționali și oficiali ai statului, inclusiv premierul Alexandru Munteanu și ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

În mesajul său, premierul a accentuat importanța mediului de afaceri pentru dezvoltarea economică și parcursul european al Republicii Moldova: „Vrem ca Republica Moldova să devină o economie mai competitivă, mai atractivă pentru investiții și mai bine conectată la standardele europene. Dar acest obiectiv nu poate fi realizat fără mediul de afaceri”.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!