Italia a preluat luni, 1 ianuarie, preşedinţia grupului celor şapte ţări puternic industrializate (G7), într-un moment în care războaiele din Gaza şi Ucraina şi criza din strâmtoarea Taiwan, împreună cu provocări majore precum terorismul, pandemiile sau inteligenţa artificială (IA), pun sub semnul întrebării ordinea internaţională stabilită după sfârşitul Războiului Rece, transmite EFE.
În acest moment critic pentru geopolitica mondială, potrivit experţilor, Japonia transferă Italiei conducerea celor mai bogate şapte ţări din lume, care ar urma să obţină un consens foarte complex, extins la G20, esenţial pentru a face faţă noilor ameninţări.
Sarcina pare titanică, dacă nu imposibilă, pentru şefa guvernului italian Giorgia Meloni, care s-a pregătit temeinic să ofere cea mai bună imagine a Italiei.
Un moment crucial
Butoiul cu pulbere din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina, relaţiile cu Sudul global, Africa şi migraţia şi legătura dintre inteligenţa artificială (IA) şi democraţie vor fi subiecte la summitul liderilor mondiali care va avea loc pe 13-15 iunie în regiunea Apulia (sud), un cadru atent ales.
„Simbolizează îmbrăţişarea dintre Est şi Vest şi este, de asemenea, cea mai bună modalitate de a depăşi discursul de tipul Occidentul de o parte şi restul lumii, de cealaltă parte”, a explicat Meloni.
Summitul va avea loc după o serie de evenimente care au confirmat în ultimul an că lumea nu mai este stabilă: războiul din Ucraina, criza din strâmtoarea Taiwan, războiul din Nagorno-Karabah şi agresiunea Hamas şi răspunsul Israelului, notează EFE.
„În documentele strategice ale marilor puteri, ale NATO, ale UE, se vorbeşte despre ameninţări care pun în pericol supravieţuirea ordinii declanşate la sfârşitul Războiului Rece şi securitatea statelor care au garantat-o”, explică pentru EFE Gabriele Natalizia, profesor de securitate şi politică internaţională la Universitatea Sapienza din Roma.
Pericolul vine din Rusia şi China, „puterile revizioniste”, care sunt totuşi necesare pentru a face faţă provocărilor „actorilor nestatali precum terorismul” şi „fenomenelor transnaţionale: pandemii, migraţii, IA, schimbări climatice”.
Războaiele
„Este clar că problema care creează cea mai mare divizare este politica externă”, consideră Alberto Vannucci, profesor la Universitatea din Pisa. În declaraţii pentru EFE, Vannucci atrage atenţia cu privire la „una dintre marile enigme” ale lunilor următoare: „Ce se va întâmpla cu sprijinul pentru Kiev?”, pentru că la „lipsa de rezultate (ale Ucrainei pe front) şi noul scenariu din Orientul Mijlociu” se adaugă „oboseala Occidentului”.
Este clar că decizia de a începe procesul de aderare al Ucrainei la UE reprezintă un puternic sprijin politic pentru Kiev, dar rămâne de văzut cum se reflectă acest sprijin pe front. „Nu aş exclude ca pentru summitul din iunie să înceapă să se discute despre posibilitatea unei negocieri”, crede şi Natalizia.
„Războiul durează deja de multă vreme, costurile sunt mari”, subliniază el şi menţionează alegerile prezidenţiale din SUA ca element decisiv, în timp ce Vannucci consideră că va depinde de „perseverenţa” lui Meloni pentru a nu permite ca Ucraina să devină un subiect periferic.
În Orientul Mijlociu, cu conflicte vechi de zeci de ani, G7 şi UE au dat dovadă de mult mai multe divizări decât cu Ucraina, deoarece „există un sprijin larg pentru un bastion al democraţiei occidentale în regiune, şi anume Israelul”.
Totodată, nici nu poate exista „indiferenţă la excesele reacţiei (Israelului) faţă de populaţia civilă într-una dintre zonele cele mai dens populate de pe planetă şi faţă de riscul (ca o astfel de reacţie) să facă jocul extremiştilor”, spune expertul italian, care subliniază „circumspecţia generală în a lua poziţii clare” şi crede că va fi „foarte greu pentru Meloni să poată ajunge la un consens”.
Leadership-ul lui Meloni
Dar, la ceva mai mult de un an de guvernare, premierul italian este o figură politică consolidată şi nu va rata oportunitatea G7 de a arăta lumii „noua faţă a conducerii italiene”.
„În pofida diferenţei de culoare politică, Meloni are cele mai bune relaţii din ultimul deceniu cu SUA şi Germania şi a stabilit legături strânse cu UE, împotriva tuturor pronosticurilor”, spune Natalizia, în opinia căruia Italia preia preşedinţia G7 „cu cărţi potrivite pentru a juca acest rol”, deşi nu uită să menţioneze cel mai mare risc cu care se confruntă actualul executiv şi de altfel orice guvern italian: „instabilitatea internă”.
Dacă la nivel intern „se caracterizează prin neîndeplinirea promisiunilor electorale”, Meloni se face remarcată şi prin „marea sa capacitate de comunicare” şi „pentru că ia decizii dificile într-un timp rapid”, ca atunci când „s-a despărţit de partenerul său de viaţă şi tatăl fiicei sale pe Instagram, după ce conversaţii cu tentă sexuală ale acestuia cu o colegă de muncă au ajuns în presă”, explică Vannucci.
Meloni „a demonstrat abilităţi de leadership, că este capabilă să gestioneze bine tensiunea, asta este incontestabil”, recunoaşte politologul italian, care consideră totodată că „cea mai mare problemă” a premierului italian o reprezintă „caracteristicile foarte discutabile” ale echipei sale guvernamentale.
