Mii de angajaţi ai Credit Suisse vor fi concediaţi după ce banca va fi preluată de UBS

20 Mart. 2023, 11:00
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
20 Mart. 2023, 11:00 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Credit Suisse Group era în procesul de a concedia 9.000 de persoane încă dinainte de acordul prin care gigantul UBS va prelua banca pentru a o salva, iar valul de disponibilizări ar putea lua amploare, potrivit Bloomberg.

Sursele citate de publicaţia americană spun că dimensiunea valului de disponibilizări ar putea fi chiar un multiplu al numărului vehiculat anterior, ducând fenomentul la un alt nivel.

Preluarea Credit Suisse de către UBS îi aduce grupului elveţian mai mult personal decât are nevoie pentru diferite componente din activităţile băncii. Cei doi creditori aveau împreună 125.000 de angajaţi la finalul anului 2022, dintre care circa 30% sunt localizaţi în Elveţia.

Colm Kelleher, preşedintele UBS, a declarat că este prea devreme pentru a da o cifră exactă referitoare la concedieri, însă banca a dat de înţeles că acestea vor fi semnificative.

Duminică, UBS a declarat că vrea să reducă cheltuielile UBS cu mai mult de 8 miliarde de dolari până în 2027, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din cheltuielile Credit Suisse din 2022.

Acţiunile UBS scad cu 8,8% luni, la deschiderea burselor, după ce banca a încheiat un acord de salvare a Credit Suisse în valoare de 3,25 miliarde de dolari. Acţiunile Credit Suisse au scăzut cu 62% după ce tranzacţia, care a fost negociată în weekend, a evaluat acţiunile la un preţ mult sub preţul de închidere de vineri, scrie ZF.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.