Motorul economic al UE se teme de prăbușire! Previziuni sumbre pentru anul 2023

27 Dec. 2022, 12:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Dec. 2022, 12:32 // Actual //  bani.md

Aproape 3 din 5 asociații industriale din Germania sunt pesimiste cu privire la perspectivele pentru 2023, așteptându-se ca prețurile mari la energie să ducă la scăderea producției, arată un nou sondaj publicat marți și citat de Reuters.

Dintre cele 49 de asociații care au luat parte la sondajul realizat de Institutul Economic German (IW) 30 afirmă că se așteaptă ca membrii lor să producă mai puțin, doar 13 răspunzând că se așteaptă ca în sectoarele lor să crească producția.

Aproape 40 dintre asociații au declarat de asemenea că situația actuală este mai rea pentru companiile lor decât cea din urmă cu un an, când majoritatea se așteptau la relansarea activității economice odată cu depășirea pandemiei de COVID-19.

Însă date fiind presiunile inflaționiste puternice și în Germania, economia țării nu și-a revenit, potrivit noului sondaj care a fost realizat de la jumătatea lunii noiembrie până la începutul lui decembrie.

„Afacerile nu se așteaptă ca prețurile ridicate la energie să scadă la nivelurile de dinainte de criză în viitorul apropiat. Acest lucru umbrește enorm perspectivele pentru anul viitor”, a declarat Michael Groemling, unul dintre experții economici de la IW.

Acesta avertizează că situația este cu atât mai precară pentru companiile ce folosesc multă energie în activitățile lor, succesul acestora fiind legat de prețuri energetice rezonabile.

Noul sondaj vine după ce la începutul lunii decembrie datele publicate de Oficiului Federal de Statistică de la Berlin au arătat că exporturile Germaniei au căzut în octombrie mult mai mult decât se estimase.

Deși scăderea a fost de doar 0,6% într-o lună, ea a fost dublă decât nivelul prezis analiștii într-un sondaj Reuters.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Ian. 2026, 10:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Ian. 2026, 10:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au continuat să crească la începutul anului 2026 și au depășit pragul de 5,11 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

La data de 16 ianuarie 2026, activele oficiale de rezervă au constituit 5,113 miliarde euro, în creștere față de 9 ianuarie 2026, când acestea se situau la 5,104 miliarde euro, și față de 2 ianuarie 2026, când nivelul rezervelor era de 5,097 miliarde euro.

Comparativ, la 31 decembrie 2025, rezervele valutare se cifrau la 5,104 miliarde euro, iar pe parcursul lunii decembrie 2025 acestea au oscilat între 5,087 miliarde euro (26 decembrie) și 5,090 miliarde euro (19 decembrie).

Structura rezervelor arată că cea mai mare pondere revine rezervelor valutare în valută convertibilă, care la 16 ianuarie 2026 au însumat 5,095 miliarde euro. Din această sumă, aproximativ 4,52 miliarde euro au fost plasate în valori mobiliare, iar circa 579 milioane euro reprezentau disponibilități și plasări la termen, majoritatea acestora fiind deținute la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaționale și Fondul Monetar Internațional.

Poziția de rezervă la FMI s-a menținut la un nivel modest, de circa 5,9 milioane euro, în timp ce deținerile de aur monetar au ajuns la 9,46 milioane euro, în creștere față de finalul anului 2025. De asemenea, valoarea drepturilor speciale de tragere (DST) a urcat la început de 2026, până la 9,2 milioane euro, de la niveluri sub 2 milioane euro înregistrate la sfârșitul anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!