Preţurile petrolului, evoluție negativă în ultima săptămână

24 Feb. 2024, 15:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Feb. 2024, 15:36 // Actual //  bani.md

Vineri, preţurile petrolului au scăzut. Mai mult,  întreaga săptămână acestea au înregistrat o evoluţie negativă, după ce banca centrală a SUA a indicat că reducerile ratelor dobânzilor ar putea fi amânate cu încă două luni.

Așadar, contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 1,62 dolari, sau cu 1,9%, la 82,05 dolari pe baril, iar contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate au scăzut cu 1,67 dolari, sau cu 2,1%, până la 76,94 dolari pe baril, potrivit Reuters.

Per ansamblu, ambele valori de referinţă au înregistrat scăderi săptămânale după două săptămâni de câştiguri. Joi, guvernatorul Fed Christopher Waller a precizat faptul că oficialii Rezervei Federale din SUA ar trebui să amâne reducerea ratelor dobânzilor cu cel puţin încă două luni, iar acest lucru ar putea încetini creşterea economică şi ar putea reduce cererea de petrol.

De cealaltă parte, unii analişti sunt de părere că, totuşi, cererea a rămas în mare parte sănătoasă, în pofida impactului ratelor ridicate ale dobânzilor, inclusiv în Statele Unite.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În timp ce trenurile de pasageri circulă rar, iar situația financiară a întreprinderii rămâne complicată, Calea Ferată din Moldova pare să fi descoperit o nouă direcție: turismul feroviar.

Potrivit companiei, Republica Moldova începe să fie promovată drept o destinație pentru călătorii liniștite și pitorești cu trenul, prin sate tradiționale, câmpuri și podgorii. Ideea este ca drumul cu trenul să devină nu doar un mijloc de transport, ci o experiență turistică autentică.

Un exemplu în acest sens a fost excursia organizată pe 6–7 martie 2026 pentru echipa unei companii din Cehia specializate în transport feroviar și turism. Oaspeții au vizitat gara feroviară și depourile CFM, unde au făcut cunoștință cu infrastructura feroviară din Republica Moldova, după care au pornit într-o călătorie pe șine prin mai multe regiuni ale țării.

Potrivit CFM, astfel de inițiative ar putea contribui la promovarea Republicii Moldova ca destinație pentru turismul feroviar, iar întreprinderea anunță că este deschisă pentru noi oferte în sezonul turistic estival.

Totuși, realitatea financiară a companiei rămâne mai puțin romantică decât peisajele văzute din tren. În prezent, datoriile totale ale CFM se ridică la aproximativ 450 de milioane de lei, chiar dacă acestea au fost reduse cu peste 15% față de anul 2024.

Întreprinderea continuă însă să opereze pe pierdere. În primele șase luni ale anului 2025, CFM a înregistrat pierderi de 152,4 milioane de lei, ușor mai mici decât cele 156,1 milioane de lei din aceeași perioadă a anului precedent.

Astfel, dacă trenurile nu mai pot impresiona prin viteza sau frecvența curselor, ele ar putea deveni măcar o atracție turistică pentru cei curioși să descopere Moldova… în ritmul liniștit al șinelor CFM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!