Republica Moldova renunță la curentul din România în schimbul celui din Ucraina

28 Apr. 2023, 09:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Apr. 2023, 09:25 // Actual //  bani.md

Energocom anunță că în luna  mai va procura 290 mii MWh de la Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES), ceea ce reprezintă 92% din necesarul de energie electrică. Prețul constituie 66 USD/MWh, agreat luna trecută pentru o perioadă de 6 luni.

Restul energiei electrice va fi achiziționată de la Ukrhidroenergo, un volum total preliminar de 30 mii MWh. Prețul pentru orele de zi constituie 95 USD/MWh, iar pentru orele de noapte – 55 USD/MWh. Este primul contract semnat de SA Energocom care are prețuri distincte pentru orele de zi și de noapte.

Luna viitoare compania românească SN Nuclearelectrica SA are programate lucrări de mentenanță. La necesitate, în orele de vârf, Energocom poate achiziționa de pe bursa română OPCOM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.