Tensiuni în Ucraina, anunț oficial de la Kiev: Evitați zborurile deasupra Mării Negre!

13 Feb. 2022, 22:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Feb. 2022, 22:56 // Actual //  bani.md

Ucraina a sfătuit companiile aeriene să evite zborurile deasupra Mării Negre de luni până sâmbătă. Din cauza exerciţiilor navale ale Rusiei în zonă, informează Reuters.

Peste 30 de nave ruseşti au început exerciţii în apropierea peninsulei Crimeea.

“De mâine, companiile aeriene sunt sfătuite să evite zborurile deasupra acestei zone şi să planifice rutele optime în avans, ţinând cont de situaţia actuală”, a precizat serviciul ucrainean de trafic aerian.

Spaţiul aerian al Ucrainei rămâne deschis. În urmă cu câteva ore, un consilier al şefului de cavbinet al preşedintelui ucrainean a afirmat că nu are sens ca spaţiul aerian să fie închis.

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.