Turcia – cea mai îndrăgită destinație de vacanță de către moldoveni. Ce țară este pe locul doi

17 Feb. 2023, 12:55
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
17 Feb. 2023, 12:55 // Au Bani //  MD Bani

În anul 2022, peste 50% dintre moldoveni care au apelat la serviciile agențiilor de turism și turoperatorilor au ales să-și petreacă vacanța în Turcia, arată datele Biroului Național de Statistică.

Astfel, anul trecut, prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor au plecat în străinătate 324,6 mii de turişti şi excursionişti, sau cu 106,9 mii persoane (+49,1%) mai mult față de anul 2021. Majoritatea covârșitoare (99,7%) a cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement.

TOP 6 destinații de vacanță preferate de moldoveni

  • Turcia (52,0% din total plecați în străinătate);
  • Bulgaria (16,3%);
  • România (10,2%);
  • Egipt (10,1%);
  • Grecia (4,3%);
  • Montenegro (0,9%).

Datele prezentate de Biroul Național de Statistică arată că în anul 2022, numărul de turiști și excursioniști, participanţi la turismul organizat de agențiile de turism și turoperatori a înregistrat 477,2 mii de persoane sau cu 48,7% mai mult față de anul 2021.

Creșterea numărului de turiști și excursioniști în perioada cercetată se datorează majorării numărului de participanţi la turismul emițător cu 106,9 mii persoane (+49,1%), turismul intern – cu 44,4 mii persoane (+56,0%) și turismul receptor – cu 5,0 mii persoane (+20,8%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.