Vești proaste! Rachetele lui Putin închid baza operațională a companiei aeriene Wizz Air de la Chișinău

28 Oct. 2022, 09:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Oct. 2022, 09:19 // Actual //  bani.md

Compania aeriană Wizzair închide baza operațională în Chișinău pe o perioadă nedeterminată din data de 1 decembrie. Aceasta vine ca urmare a masurilor de siguranță și din cauza incertitudinii asupra spațiului aerian moldovenesc create de invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina.

În ultimele săptămâni aceștia își duceau aeronavele pe noapte la Iași din motive de securitate.

Urmare a mutării bazei aeriene la Iași, mai multe curse vor fi anulate, iar altele vor fi operate din Iași sau Bacău. Restul curselor rămase spre Chișinău vor fi operate din alte baze.

Astfel, până la 30 noiembrie 2022, Wizz Air va continua să opereze zboruri din Chișinău către Austria, Belgia, Cipru, Republica Cehă, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Spania și Regatul Unit.

Zborurile din Chișinău către Paris Beauvais, Bruxelles Charleroi, Basel-Mulhouse și Torino vor fi suspendate începând cu 1 decembrie 2022. Clienții Wizz Air pot rezerva aceste zboruri de la baza companiei aeriene din Iași.

Pasagerii cu rezervări afectate au fost contactați prin e-mail cu sfaturi cu privire la toate opțiunile lor, care includ rezervarea, o rambursare completă sau 120% din tariful inițial în creditul companiei aeriene.

Wizz Air era cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi Est, opera cu o flotă de aeronave 67 Airbus A320 şi 26 Airbus A321 de la 27 baze, pe 525 de rute care asigură legătura între 135 de destinații din 44 de țări transportând 29,6 milioane pasageri. Compania a fost înființată în anul 2003 și a început transportul pasagerilor la 19 mai 2004.

Compania a intrat pe piața din Republica Moldova în 2014 operând zboruri de pe Aeroportul Internaţional Chişinău.

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.