(VIDEO) Apicultorii din Chile au venit cu stupii la protest. Momentul în care polițiștii sunt înțepați de albine

04 Ian. 2022, 16:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
04 Ian. 2022, 16:49 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Patru apicultori au fost reținuți în Chile în urma unei demonstrații prin care cereau sprijinul guvernului pentru industria apicolă. Oamenii au venit cu stupii la protest, iar polițiștii care încercau să-i mute au fost înțepați de albine, relatează BBC.

Apicultorii au organizat o demonstrație în fața palatului prezidențial din capitala țării, Santiago. Ei au instalat în fața palatului aproximativ 60 de stupi, cu aproximativ 10.000 de albine, și au împiedicat poliția să disperseze demonstrația.

Șapte polițiști au fost înțepați în timp ce încercau să scoată stupii cu care protestatarii blocau un bulevard.

O secetă prelungită a devastat apicultura în Chile, afectând sursele de hrană ale albinelor.

Unul dintre protestatari le-a spus jurnaliştilor că moartea coloniilor de albine este devastatoare nu doar pentru ei, ci pentru întreaga lume.

Protestatarii cer o reformă guvernamentală pentru a crește prețurile la miere sau pentru a oferi subvenții producătorilor, relatează Reuters.

Oficialii Ministerului Agriculturii spun că împărtășesc îngrijorarea protestatarilor cu privire la efectul secetei, adăugând că acordă deja ajutor pentru 20 de comunități care se confruntă cu o lipsă gravă de apă.

Dar, în timpul protestului, mai multe albine au zburat din stupi, provocând îngrijorări trecătorilor.

Populațiile de albine din întreaga lume au scăzut rapid în ultimii ani din cauza pierderii habitatului, a poluării și a utilizării pesticidelor.

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.