Antreprenorul care a rescris regulile succesului – de la sărăcie la opulență

23 Mart. 2025, 12:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Mart. 2025, 12:26 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Falimentul părinţilor săi, comercianţi umili care confecţionau pălării de paie, ar fi putut să-i topească orice elan antreprenorial lui Guccio Gucci, născut pe 26 martie 1881 la Florenţa. În urma acestui eveniment a fost forţat, la 17 ani, să plece de acasă pentru a-şi câştiga existenţa şi a reuşit să se angajeze la Savoy, în Londra, unul dintre cele mai extravagante hoteluri ale vremii. Timp de câţiva ani, a lucrat ca spălător de vase, chelner, hamal şi liftier – această slujbă fiind o meserie importantă, dat fiind că pe atunci lifturile erau extrem de rare, iar clienţii hotelului erau oameni bogaţi.

Astfel, a avut prilejul să observe că aceştia aveau genţi de călătorie şi că erau mai preocupaţi de calitate decât de preţ. După câţiva ani de muncă în Londra, tânărul Gucci s-a întors la Florenţa, s-a căsătorit şi s-a angajat. A supravieţuit Primului Război Mondial şi s-a angajat în cadrul unei companii care producea obiecte de pielărie.

A fost avansat, i s-a oferit un loc de muncă la Roma, dar pentru că soţia sa nu a dorit să părăsească Florenţa, o perioadă a făcut naveta între cele două oraşe. Încurajat de soţia sa şi invenstind toate economiile familiei, şi-a deschis propriul magazin de pielărie în Florenţa, sub numele Gucci. Iniţial, vindea genţi şi produse de piele fabricate de alte firme, dar apoi a decis să facă pasul spre producerea propriilor obiecte. În această etapă, mulţi dintre clienţi nu plăteau la timp, iar antreprenorul italian se confrunta cu dificultăţi, fiind chiar la un pas să îşi abandoneze visul. Salvarea a venit din partea viitorului său ginere, care i-a împrumutat bani, în loc să plătească nunta programată.

La scurt timp, Guccio Gucci a echilibrat afacerea, dar un nou moment dificil a intervenit odată cu al Doilea Război Mondial, când accesul la materii prime era dificil. Cum nu avea suficientă piele la dispoziţie pentru a produce obiectele artizanale cu care devenise deja cunoscut, artizanii din echipa sa au inclus în producţie alte tipuri de materiale, ca pânza (aplicată în cele mai expuse zone ale genţilor – curele, încuietori sau colţuri). Acest moment este unul de referinţă pentru industria de pielărie, fiind prima dată când pentru producţia de genţi de piele au fost folosite materiale complementare.

Un pas important în istoria brandului a fost extinderea în afara Florenţei, la insistenţele unuia dintre cei trei fii ai săi. Deşi în primă fază nu a fost de acord cu această idee, Guccio a fost convins în cele din urmă să accepte deschiderea unui magazin la Roma, o decizie care s-a dovedit a fi inspirată. După terminarea războiului, firma s-a confruntat din nou cu probleme financiare, care au fost depăşite prin împrumuturi bancare. Un alt moment definitoriu pentru evoluţia firmei a fost cel în care, tot la insistenţele fiilor săi, afacerea a deschis un magazin la New York. Din acel moment, dezvoltarea afacerii a accelerat, ajungând unul dintre cele mai cunoscute branduri la nivel mondial.

Marca Gucci, care s-a extins şi în domenii ca bijuterii, ceasuri, fashion şi încălţăminte, se află acum în portofoliul conglomeratului Kering. În 2024, veniturile Gucci la nivel mondial au scăzut cu 23%, până la nivelul de 7,7 mld. euro.

În România, Gucci a operat un magazin timp de aproape zece ani, la parterul hotelului Athenee Palace Hilton, din Bucureşti. Spaţiul, operat în sistem franciză de antreprenori români, a fost închis în 2022, în condiţiile în care în 2021 a avut afaceri de 21 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.