China vs Europa: un producător chinez lansează un SUV în Italia şi vrea să se extindă în UE

05 Iul. 2024, 15:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iul. 2024, 15:20 // Actual //  bani.md

Producătorul chinez Chery Auto lansează un SUV de 28.000 de euro în Italia. Fabricantul asiatic plănuieşte extinderea în Europa. Anunţul apare în timpul unui conflict economic între Europa şi China pe tema maşinilor electrice.

Chery Auto din China începe vânzările în Italia cu o versiune pe benzină a modelului Omoda 5, la un preţ de la 27.900 de euro, potrivit Reuters. Ulterior, chinezii vor să-şi diversifice oferta prin introducerea pe piaţa europeană a unor maşini hibrid. În paralel, producătorul auto îşi evaluează opţiunile de extindere a capacităţii de producţie şi a vânzărilor în Europa.

Chinezii de la Chery au deja un centru comercial în Spania, acolo unde intenţionează să deschidă şi o unitate de producţie. Ei caută şi un al doilea loc, sperând ca prin producţia în Europa să reducă impactul suprataxării maşinilor chinezeşti.

După decizia de joi a Uniunii Europene prin care au fost confirmate tarifele la importurile de vehicule electrice făcute în China, maşinile electrice de la Chery vor fi supuse unei taxe suplimentare de 20,8%.

ina

12 Mai 2026, 16:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Mai 2026, 16:55 // Actual //  Grîu Tatiana

Lucrările la podul peste Prut de la Ungheni au ajuns la aproape 50%, iar construcția intră acum într-o nouă etapă de execuție. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță că primul lot de tablier metalic, elementul care va susține partea carosabilă a podului, a ajuns pe șantierul de pe malul Republicii Moldova.

În următoarea perioadă, pe șantier vor fi aduse și alte patru tronsoane de tablier metalic, transportate în cadrul a zece curse.

Potrivit autorităților, pe ambele maluri ale Prutului au fost deja finalizate lucrările de forare a piloților, precum și construcția culeelor și a pilelor podului. În același timp, pe partea română a început montarea tablierului.

Podul peste Prut de la Ungheni va avea o lungime de 261 de metri și va asigura conexiunea Republicii Moldova la Autostrada Unirii A8 și la rețeaua europeană de transport.

Deschiderea circulației pe noul pod este planificată pentru toamna acestui an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!