Compania Omni Steel va genera 250 de locuri de muncă. Investiții de 14 milioane de EURO

02 Dec. 2021, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Dec. 2021, 12:18 // Actual //  MD Bani

Ministerul Economiei anunță despre proiectul investițional al companiei Omni Steel în valoare de 14 milioane de euro, care va genera 250 noi locuri de muncă în Republica Moldova.

În cadrul evenimentului de lansare, compania Omni Steel, specializată în prelucrarea oțelului și-a anunțat astăzi proiectul de investiție în valoare de 14 milioane de Euro, care va genera 250 de locuri de muncă. Compania va opera cu materie primă (deșeuri de fier) achiziționată de la agenții economici locali și va folosi tehnologia de topire a metalului prin inducție, cu un impact redus asupra mediului.

La eveniment a participat și Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu care a salutat gestul investitorilor și și-a exprimat încrederea că acest exemplu va fi urmat și de alți investitori.
„Felicit fondatorii companiei și le mulțumesc pentru implicarea pe piața Republicii Moldova. Asistăm la un eveniment care susține strategia ministerului economiei de dezvoltare a economiei naționale: investiții în dezvoltarea platformelor industriale și crearea locurilor de muncă; atragerea diasporei acasă pentru a implementa experiența dobândită peste hotare, în cazul dat transferul de tehnologie din România; colaborarea între domeniul IT și alte industrii, unul din investitori fiind un antreprenor în domeniul tehnologiilor informaționale.” a precizat ministrul Gaibu.
Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Economiei, Compania Omni Steel are o capacitate de producere a oțelului beton de 100-150.000 tone anual și este amplasată în Pănășești, subzona 8 a Zonei Economice Libere Bălți. Lucrările de producere sunt preconizate pentru toamna anului 2022

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.