Fermierii, arși de secetă, cer intervenție urgentă, ministra Catlabuga cere „răbdare și comisii locale”

30 Iul. 2025, 11:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Iul. 2025, 11:58 // Actual //  Ursu Victor

Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile vor examina posibilitatea acordării facilităților și sprijinului financiar pentru fermierii afectați de seceta severă din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, însă o decizie privind instituirea stării excepționale în agricultură urmează să fie luată după ce vor fi finalizate actele de constatare a prejudiciilor.

„Vom analiza și facilități, dar și suportul financiar. De aceea e important să discutăm mâine cum vedem lucrurile, deoarece astăzi nu avem încă toate terenurile evaluate”, a declarat ministra Catlabuga.

Potrivit acesteia, în raionul Căușeni sunt afectate în special culturile de triticale (16.000 ha) și floarea-soarelui (15.000 ha). „La prima vedere se observă că aceste culturi sunt compromise, însă este nevoie de acte oficiale de constatare, întocmite de comisiile situațiilor excepționale locale”, a precizat ministra.

Catlabuga a menționat că, în funcție de rapoartele finale, Guvernul ar putea interveni cu măsuri de susținere, așa cum s-a procedat și în anii precedenți. „Guvernul este alături de fermieri și vrem să fie foarte clar: culturile de grupa a doua, deja compromise, trebuie să le înlocuim sau să le irigăm pe viitor. Vom găsi soluții împreună”, a adăugat ea.

Ministra a subliniat că este important ca autoritățile locale să acționeze prompt pentru a permite Guvernului să decidă măsurile de intervenție.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

14 Apr. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Apr. 2026, 16:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Călătoriile cu transportul public în regiunea transnistreană se scumpesc cu 17%. Decizia a fost luată marți, 14 aprilie, de către administrația de la Tiraspol pentru transportul de pasageri și bagaje pe rutele regulate urbane și suburbane.

Decizia vine pe fondul creșterii costurilor, în special a prețului la combustibil, care s-a majorat cu peste 30%, dar și din cauza inflației și a creșterii salariului minim pentru anul 2026. Potrivit așa-numitului Guvern, tarifele nu au fost ajustate în mod real în ultimii trei ani, fiind doar prelungite.

Astfel, tariful pentru transport crește de la 0,75 ruble la 0,88 ruble pentru un pasager-kilometru (de la aproximativ 70 de bani la 82 de bani).

În practică, cele mai mari scumpiri vor fi resimțite pe distanțele lungi. De exemplu, o călătorie din Tiraspol până la Camenca va costa 150 de ruble (circa 140,6 lei), față de 127,85 ruble (aproximativ 119,8 lei), ceea ce înseamnă o scumpire de peste 22 de ruble (circa 20,8 lei).

În schimb, pentru ruta Tiraspol–Dnestrovsc, prețul crește de la 31,25 ruble (circa 29,3 lei) la 36,65 ruble (aproximativ 34,4 lei), adică o majorare de circa 5,4 ruble (aproximativ 5,1 lei).

Noile tarife vor intra în vigoare imediat după publicarea oficială a deciziei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!