FOTO Podul de flori peste Prut devenit un pod de pontoane! Construcția de la Leova-Bumbăta, pe ultima sută de metri

22 Mai 2023, 12:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Mai 2023, 12:20 // Actual //  bani.md

Lucrările la noul punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta sunt pe ultima sută de metri. Odată dat în exploatare, acesta va permite accelerarea și facilitarea traversării frontierei de către persoane și mijloace de transport spre/dinspre România.

Costurile podului de pontoane Leova – Bumbăta sunt de peste 260 de milioane de lei, bani alocați din bugetul țării.

Capacitatea portantă va fi de 40 de tone şi 7 tone per axă, adică va  permite circulaţia camioanelor, inclusiv în plin sezon de recoltare. Pe pod este preconizată și trecerea pietonală.

Podul va avea o lungime de 60 de metri, o lăţime de 14  metri şi o capacitate de 40 de tone. Potrivit proiectului, urmează a   fi construit şi un drum de acces cu o lungime de 3 km. Lucrările  urmează a fi finalizate până în toamna acestui an.

Lucrările de sunt efectuate de compania Irinda Prim SRL (proprietar și administrator – Igor Galeamov), care anterior a fost sancționată de Consiliul Concurenței, cu o amendă de circa un milion de lei, pentru participarea cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.