(FOTO) Top 10 locații de vizitat în România, Transfăgărășan – primul pe listă. Au doar laude de la turiști

05 Sept. 2021, 08:28
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
05 Sept. 2021, 08:28 // Au Bani //  MD Bani

Pentru străini, cele mai populare locuri de vizitat în România sunt adesea destinațiile turistice de la munte. Există însă și excepții mai ieșite din comun, statisticile platformei Tripadvisor plasând locații precum galeria auto a lui Ion Țiriac în topul celor mai apreciate locuri de vizitat din România, scrie WallStreet.ro.

Transfăgărășan

Transfăgărășanul este cel mai popular traseu pentru turiștii care preferă să se plimbe cu mașina personală. Inaugurat în 1974, începe din comuna Bascov din Județul Argeș și trece prin fața hidrocentralei Vidraru, apoi urcă spre Cetatea Poenari.

Trecerea de la Capra la Bâlea Lac este făcută prin cel mai lung tunel din România, Tunelul Bâlea, care are 887 metri.

Important de știut faptul că o plimbare pe Transfăgărășan poate fi făcută doar în intervalul 1 iulie – 31 octombrie, în restul anului traseul de 151 km fiind închis.

Mănăstirile pictate din Bucovina

Mânăstirile pictate din Bucovina reprezintă o destinație ce nu trebuie ratată de niciun turist în România, o parte dintre ele fiind incluse în patrimoniul Mondial UNESCO. Fiecare dintre ele are un stil propriu și se remarcă prin stilul artistic unic.

Printre cele mai populare mânăstiri pictate din Bucovina se află Dragomirna, Sucevița (foto), Putna, Voroneț și Moldovița.

Bisericile de lemn din Maramureș

Considerate de mulți adevărate monumente ale arhitecturii de lemn din România, bisericile din Maramureș se află foarte sus pe lista destinațiilor preferate de turiștii străini.

Deși o bună parte din ele sunt datate în secolele 17 sau 18, multe biserici din Maramureș reprezintă de fapt tipuri arhitectonice mai vechi cu câteva secole.

Unele dintre cele mai vizitate biserici maramureșene sunt cele din Ieud, Surdești, Bărsana și Budești.

Transalpina

Transalpina este un alt traseu extrem de apreciat de turiștii șoferi. Situat în județul Gorj, traseul de 138 km reprezintă cea mai înaltă șosea din România. Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba și străbate patru județe.

Chiar dacă nu are un calendar fix de circulație, Transalpina este în general deschisă traficului în perioada 1 iulie – 31 octombrie.

Parcul Natural Apuseni

Zona uimește prin diversitatea faunei, florei și a reliefului, fiind, de altfel, printre ultimele zone naturale de carst împădurit din Europa, de mari dimensiuni.

Diversitatea faunei, a florei și a reliefului sunt principalele caracteristici ale Parcului Natural Apuseni. Situat pe teritoriul a trei județe (Cluj, Bihor și Alba), a fost premiat ca destinație turistică de excelență în cadrul Galei Premiilor EDEN (European Destinations of Excellence) de la Bruxelles.

Peștera Padiș și Platoul Padiș, Valea Trânghiești, Peștera Urșilor și Peștera Ghețarul Scărișoara sunt doar câteva dintre locațiile pe care trebuie să le vizitați dacă vă aflați în zonă.

Cheile Turzii

Cheile sunt declarate rezervație a naturii încă din anul 1938. Cu o lungime de 3km și o suprafață de 324 de hectare, Cheile Turzii oferă turiștilor posibilitatea de a vizita mai multe peșteri dar și posibilitatea de a face alpinism și escaladă.

Rezervația adăpostește peste 1.000 de specii de plante, flora și fauna bogată încântând turiștii.

Castelul Peleș

Castelul Peleș din Sinaia a fost contruit ca reședință de vară a regilor României, iar în prezent găzuiește muzeul cu același nume.

Castelul este adesea considerat cel mai important edificiu istoric din România, fiind totodată unul dintre cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăți a secolului 19.

Vizitarea Castelului Peleș se poate face de marți până duminică, biletul de acces având un preț de 40 lei (sau 80 de lei dacă se vizitează și etajul).

Lacul Bicaz

Lacul Bicaz, sau Lacul Izvorul muntelui, este cel mai mare lac artificial amenajat pe râurile interioare din România. Situat pe cursul superior al râului Bistriţa, lacul s-a format ca urmare a construirii barajului hidroenergetic cu acelaşi nume.

Perimetrul mediu al lacului este de aproximativ 71 km, iar fauna este alcătuită din numeroase specii de pește printre care lostrița, păstrăvul curcubeu, babușca sau plătica.

 Colecția Țiriac

Galeria auto a celebrului sportiv și de afaceri Ion Țiriac este extrem de apreciată de turiștii de pe TripAdvisor, care i-au acordat calificativul maxim în review-uri (5/5).

Colecția include peste 200 de exponate de epocă, fabricate începând cu anul 1899, dar și automobile performante, cu un design modern.

Galeria este singura colecție actuală din lume care deține toate cele 7 modele Rolls Royce Phantom ale seriei I-VII, inclusiv 2 unități din seria a IV-a, cea mai exclusivistă generație Rolls Royce construită vreodată. Doar 18 astfel de vehicule au fost produse între 1950 și 1956 și au fost destinate, inițial, familiilor regale și șefilor de stat.

Castelul Bran

Niciun top al destinaților preferate de turișii străini în România nu poate fi complet fără Castelul Bran. Evident, legenda lu Dracula îi atrage pe străini ca un magnet la Bran, însă arhitectura locației precum și impresionantele siluete ale masivelor Bucegi și piatra Craiului sunt doar câteva dintre celelalte lucruri care ar trebui să îi convingă pe turiști să viziteze zona.

Vizitarea castelului costă 45 de lei și se poate face în orice zi a săptămânii.

 

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 10:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 10:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un număr de 102 proiecte au fost depuse în cadrul ediției a III-a a Programului Național „Servicii de creșe publice – Părinți angajați, copii la creșe”, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Cererile de finanțare au fost recepționate prin Sistemul informațional pentru proiectele de dezvoltare regională și locală în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2026. Valoarea totală solicitată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) depășește 298,2 milioane de lei.

Potrivit MIDR, în următoarele 45 de zile Comisia de evaluare va examina proiectele în baza criteriilor stabilite, inclusiv indicatori de buget, rezultate și impact. Proiectele selectate vor fi incluse în Documentul Unic de Program și vor deveni eligibile pentru finanțare din FNDRL.

Finanțarea maximă poate ajunge până la 10 milioane de lei pentru fiecare proiect, în funcție de amploarea intervenției, iar autoritățile publice locale pot contribui suplimentar cu până la 15%.

Pentru acest apel, bugetul de stat a alocat 135,5 milioane de lei, iar proiectele aprobate urmează să fie implementate până la sfârșitul anului 2026.

Lista proiectelor arată un interes ridicat din partea administrațiilor locale din întreaga țară. Printre inițiative se regăsesc: crearea de noi grupe de creșă la IET nr. 9 „Mărțișor” din Drochia,
dezvoltarea serviciilor de creșă prin două grupe noi și o sală multifuncțională la Ialoveni, extinderea și modernizarea infrastructurii educaționale la grădinițe din municipiul.

Programul este implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și are drept scop crearea de grupe noi de creșă, dotarea acestora și construcția de anexe pentru instituțiile de educație timpurie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!