Generația pierdută: jumătate dintre tinerii de la sate trăiesc din munca la negru

28 Feb. 2025, 09:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2025, 09:54 // Actual //  Ursu Victor

Munca neoficială reprezintă o problemă majoră în Republica Moldova, având rădăcini adânci în disparitățile dintre mediul urban și rural, dar și în diferențele de gen, potrivit unei analize realizate de economistul Veaceslav Ioniță,

În mediul rural, munca informală este de aproape patru ori mai răspândită decât în orașe. Astfel, 34,5% dintre persoanele ocupate din mediul rural lucrează fără forme legale, comparativ cu doar 9,5% în mediul urban.

Analiza relevă și diferențe semnificative între bărbați și femei. 18% dintre femeile angajate lucrează neoficial, iar în rândul bărbaților, acest procent urcă la 28%, în special datorită implicării lor în sectoare precum agricultura și construcțiile, unde munca informală este predominantă.

Tinerii sunt grupa de vârstă cea mai expusă muncii informale, în special bărbații din mediul rural. 53,1% dintre bărbații cu vârsta între 15 și 24 de ani din mediul rural lucrează neoficial, iar femeile din aceeași categorie, procentul este mai mic, dar semnificativ: 35,2%. Pe măsură ce vârsta crește, procentul scade, dar fenomenul rămâne accentuat. 43% dintre bărbații între 35 și 44 de ani din mediul rural încă lucrează fără forme legale. În mediul urban, cel mai ridicat procent este înregistrat tot la bărbații de 35-44 ani, dar acesta scade la 17,3%.

Economistul Veaceslav Ioniță identifică mai mulți factori care stau la baza fenomenului. Este vorba de lipsa locurilor de muncă formale în mediul rural, ceea ce determină acceptarea muncii fără contracte, nivelul scăzut de educație și calificări al tinerilor, care îi face vulnerabili la angajarea informală, structura pieței muncii, cu bărbații mai frecvent implicați în sectoare predispuse la munca informală (agricultură, construcții) și impozitarea și reglementările rigide, care pot încuraja angajatorii să evite taxele mari.

Pentru a combate munca informală, economistul sugerează câteva soluții:

  • Dezvoltarea locurilor de muncă formale în zonele rurale.
  • Investiții în educație și calificări pentru tineri, pentru a facilita accesul la locuri de muncă oficiale.
  • Reformarea reglementărilor fiscale, pentru a reduce povara asupra angajatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!