Jeff Bezos vinde bilete pentru călătorii în spațiu: unde te poți înscrie

07 Mai 2021, 06:57
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
07 Mai 2021, 06:57 // Au Bani //  MD Bani

Blue Origin, compania de turism spațial a lui Jeff Bezos, va începe în curând să vândă bilete pentru călătoria în spațiu, scrie CNN. Omul de afaceri a făcut anunțul într-un videoclip postat pe YouTube, care trimite oamenii către site-ul Blue Origin.

 

Pe pagina principală, cei pasionați de spațiu se vor putea înscrie pentru mai multe informații care vor fi făcute publice pe 5 mai. Nici prețul, nici datele nu au fost anunțate încă.

Racheta New Shepard, care a fost prezentată în scurtul videoclip, a efectuat o serie de zboruri de testare în ultimii ani. Blue Origin dorește în cele din urmă să trimită oamenii în scurte plimbări la marginea spațiului.

New Shepard este alcătuită din două piese – o capsulă mică, în formă de cupolă, cu ferestre dreptunghiulare deschise și o rachetă înaltă de 18 metri, care propulsează capsula cu o viteză de până la trei ori mai mare a sunetului pe măsură ce se îndreaptă spre spațiul cosmic.

Capsula este concepută pentru a se desprinde de racheta din partea de sus a traseului său de zbor, urcând la aproximativ 100 km înălțime și petrecând câteva minute „plutind” înainte de a reveni la sol prin intermediul unei parașute.

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 16:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 16:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Exportatorii moldoveni de fructe se confruntă din nou cu un blocaj administrativ la exportul către Uniunea Europeană, după ce noile cote de export la fructe pentru 2026 nu au fost încă activate, deși anul a început de aproape două săptămâni. Informația a fost confirmată pentru BANI.MD de Victor Cazacu, directorul companiei Pro Inedit SRL, unul dintre marii exportatori de fructe.

„Iar nu avem cote de export la fructe. Nu a fost introdus noul contingent”, a declarat Cazacu, care a explicat că problema lovește direct exporturile de mere, struguri și prune către România și UE.

Potrivit acestuia, lipsa contingentelor înseamnă taxe vamale mai mari la intrarea în UE, ceea ce duce imediat la scăderea prețurilor de achiziție în Moldova. „La mere prețurile vor scădea cu 15%”, avertizează exportatorul, care susține că pierderile la fiecare camion exportat se ridică la 1000 de euro.

Cazacu spune că firmele nu au nevoie de notificări oficiale pentru a simți efectul: „Noi vedem pe banii noștri, achitați în vama română”.

Exportatorii afirmă că au avertizat autoritățile încă de la 1 ianuarie, dar nu s-a făcut nimic. „Ei au fost anunțați exact din 1 ianuarie de către noi. Nu s-a făcut absolut nimic”, susține Cazacu.

Vineri, reprezentanții Ministerului Economiei i-au comunicat că demersurile către UE au fost trimise abia săptămâna trecută și că „se așteaptă răspunsul”.

„Exact așa a fost și cu prunele, nu au făcut nimic”, spune exportatorul.

Blocajul deja produce pierderi financiare. „Eu personal am pierderi de 10.000 de euro doar din taxe”, afirmă Cazacu.

El acuză lipsa totală de planificare din partea Guvernului: „Asta trebuia prevăzut din timp. Și noi trebuia să fim informați de stat, nu eu să alerg după informații”.

În lipsa contingentelor active, exporturile moldovenești intră pe piața UE cu taxe integrale, ceea ce le face mai scumpe și mai puțin competitive față de producția locală sau de alți furnizori.

Exportatorii avertizează că situația va lovi direct și fermierii, deoarece costurile vamale vor fi transferate înapoi în prețul de achiziție. Primele efecte sunt deja vizibile: prețurile la mere ar putea scădea cu cel puțin 15%.

Anterior cota de export la mere în UE este de 50 de mii de tone, 61 de mii de tone la prune și 40 de mii de tone la struguri. Chiar exportatorul susține că aceste cote sunt mici în comparație cu recolta pe care o au fermierii moldoveni. „De exemplu, în acest an recolta de mere a fort de 300 de mii de tone or, cota de export este doar 5o de mii de tone”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!