Soloviov, vânat de ucraineni. Vioara întâi a propagandei ruse susține că a scăpat cu viață din Vuhledar

06 Mart. 2023, 05:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mart. 2023, 05:01 // Actual //  bani.md

Vladimir Soloviov, cel mai cunoscut prezentator TV din Rusia și propagandistul favorit al Kremlinului, susține că a fost pe front în Vuhledar și a reușit să scape cu viața după ce a fost ținta artileriștilor ucraineni.

Prezentatorul de televiziune Vladimir Soloviov a declarat că a fost atacat în timp ce vizita locația brigăzii 155 a pușcașilor marini ai Forțelor Armate Ruse în apropiere de Vuhledar, în autoproclamata Republică Populară Donețk, notează agenția de presă rusă TASS.

„Focuri intense de artilerie au început în așezarea în care avea loc întâlnirea noastră. Dar nimic, am ieșit din asta. Cred că contraspionajul militar va descoperi cum a aflat inamicul despre mișcările noastre”, a declarat propagandistul rus duminică, în cadrul emisiunii pe care o realizează la postul de televiziune Russia-1.

„După cum s-a dovedit astăzi, a existat o scurgere de informații că eu trebuia să mă aflu în această unitate și am fost vânați. În timp ce vorbeam cu pușcașii marini, au început loviurile, erau corectate de un quadcopter, erau destul de multe lovituri”, a spus el.

Prezentatorul TV a mai spus că Ucraina „din anumite motive, este teribil de fericită”, dar „se bucură în zadar” deoarece Rusia nu pierde soldați de ordinul sutelor.
Propagandistul a fost exceptat de la mobilizarea ordonată de Putin în luna septembrie 2022, după ce Ministerul rus al Apărării a luat decizia de a nu trimite pe front figurile din mass-media rusești care promovează narațiunea oficială a Kremlinului privind războiul din Ucraina, potrivit Insider.

Cu toate acestea, Soloviov a vrut să demonstreze în cadrul emisiunii sale cât de bune și rezistente sunt vestele antiglonț pe care le primesc recruții ruși și a testat una la un poligon de tragere.

Deși susține că armurile de corp pe care le dă Moscova rușilor mobilizați sunt trainice, se pare că jurnalistul pro-Kremlin nu a avut curaj să verifice vesta pe propria piele, ci a folosit un manechin.

De asemenea, Vladimir Soloviov a luat o cască militară pe cap pentru a le demonstra recruților ruși cât de bune sunt, de fapt, echipamentele pe care le primesc, după nenumărate plângeri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Apr. 2026, 18:14
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Apr. 2026, 18:14 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Incidentul de la inaugurarea segmentului feroviar Cantemir–Fălciu, unde locomotiva s-a defectat în timpul deplasării oficiale, nu ridică probleme de siguranță, susține ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.

Întrebat de jurnaliști cât de sigură este cursa în aceste condiții, oficialul a făcut o delimitare clară între infrastructură și materialul rulant. „Nu are nimic calea ferată cu locomotiva. Noi am construit calea ferată, nu această locomotivă. Este o situație ieșită din comun, nu este nimic grav. Vorbim de o locomotivă veche. Acuș va veni o locomotivă a CFM și totul va fi în regulă”, a declarat ministrul.

La întrebarea privind riscul repetării unei astfel de situații în cazul trenurilor de marfă, Bolea a respins orice îngrijorare. „Nu există niciun risc. Sunteți în siguranță deplină, nu este nimic grav. Sunteți pe mâini bune. Bucurați-vă de peisaj”, a spus acesta.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!