Succese notabile la ODA! Pîntea pleacă de la șefia instituției

29 Dec. 2023, 11:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Dec. 2023, 11:42 // Actual //  bani.md

Într-un context marcat de pași fermi către integrarea europeană, crize economice și provocări multiple, Dumitru Pîntea a anunțat demisia sa de la conducerea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenorialului (ODA) din Moldova. Pîntea a condus instituția într-un moment crucial, caracterizat de inflație, creșterea prețurilor la resursele energetice și impactul pandemiei de COVID-19, iar situația pentru mediul de afaceri s-a complicat și mai mult odată cu invazia rusească în Ucraina.

Extinderea afacerilor în această perioadă a devenit o provocare majoră, iar mulți antreprenori au fost nevoiți să amâne planurile inițiale. În ciuda acestor dificultăți, Pîntea subliniază că Guvernul a acționat ferm pentru a facilita interacțiunea cu antreprenorii și a crescut accesul la finanțare, contribuind astfel la recâștigarea încrederii în mediul de afaceri din țară.

Dumitru Pîntea a explicat că în timpul mandatului său, la ODA s-a realizat o reformă profundă, concentrată pe dezvoltarea cultului antreprenorial. Această reformă a generat procese extinse, mărind grupul de beneficiari eligibili și consolidând capacitatea instituției de a canaliza un volum mai mare de resurse financiare către antreprenori. Reformele au simplificat ODA ca o entitate financiară cu scopul principal de a finanța proiecte investiționale private, utilizând surse din organizație și având un sistem excelent de identificare a riscurilor specifice.

Prin intermediul reformelor, s-a accentuat sprijinul acordat de ODA antreprenorilor în ceea ce privește accesul la capital, garantarea creditelor, precum și pregătirea și lansarea de noi produse. ODA a reușit să ofere o paletă vastă de programe menite să susțină afacerile pe întreaga perioadă de activitate, promovând digitalizarea, ecologizarea și naționalizarea acestora.

În discursul său la final de mandat, Dumitru Pîntea a evidențiat recunoștința față de Guvernul Moldovei, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, precum și Uniunea Europeană pentru susținerea acordată în procesul de implementare a reformelor. El a subliniat transparența crescută în utilizarea banilor publici, inclusiv în rapoartele trimestriale prezentate pe site-ul organizației.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!