Țara ca interzice minatul de Bitcoin. Zone întregi au rămas fără energie electrică

27 Mai 2021, 18:25
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Mai 2021, 18:25 // Actual //  MD Bani

Minarea de criptomonede ca Bitcoin duce la un consum enorm de energie, iar unele rețele nu fac față. În acest context, Iranul a interzis minarea de criptomonede pentru o perioadă de 4 luni, după ce mai multe orașe au anunțat deconectări neplanificate de energie.

Interdicția Guvernului iranian a intrat deja în vigoare și este valabilă până în 22 septembrie. Decizia a fost luată după ce zone întregi din Iran au rămas fără energie.

Capitala Teheran și alte câteva mari orașe s-au confruntat cu întreruperi zilnice de curent în ultimele luni

Se estimează că 4,5% din totalul mineritului Bitcoin are loc în Iran.

Compania națională de electricitate a declarat sâmbătă că facilitățile de exploatare cu criptomonede autorizate și-au închis deja voluntar operațiunile pentru a ușura povara.

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!