(VIDEO) Astăzi, au fost depistate 57 de încălcări în procesul electoral: 10 cazuri de transportare organizată

11 Iul. 2021, 14:58
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Iul. 2021, 14:58 // Actual //  MD Bani

Poliția Republicii Moldova urmărește în continuare procesul de votare pe teritoriul țării. Astfel, până la ora 13:00, au avut loc mai multe abateri în procesul de distribuire a buletinelor de vot, cât și împiedicarea exercitării dreptului de vot, scrie Realitatea.md.

„Până la ziua de astăzi, în procesul electroral au fost înregistrate 196 de încălcări, dintre care 57 au fost înregistrate astăzi. Din acestea: 8 cazuri de afisaj electoral, 4 cazuri de agitație electorală, 10 cazuri de transportare organizată a cetățenilor care s-au semnalat în Bender, Comrat, Rezina, Drochia, Dubăsari, Fălești, Hîncești, Rezina. S-a mai conchis, încă o dată că, transportarea alegătorilor nu este o încălcare, doar în cazul în care alegătorii n u au fost influențați”.

De asemenea, responsabilii menționează că 6 cazuri vizează incidente cu buletinele de vot, cel mai des fiind întâlnită fotografierea acestora, incidentele fiind admise de câțiva observatori, ei făcând publice pe rețelele de socializare pozele cu buletinele de vot.

Au fost identificate 3 sesizări de împiedicare a procesului electoral: o persoană în etate nu a fost înscrisă în listă, o persoană nu a avut acces în secția de votare pentru că nu avea mască. Ultimului i-a fost oferită ulterior o mască iar el a refuzat. La moment toate situațiile sunt documentate.

În 21 de cazuri este vorba despre alte încălcări: huliganism, apariția în stare de ebrietate. Totodată, în unele de secții de votare nu este verificată termometria, iar cetățenii nu sunt asigurați cu măști de protecție.

În context, poliția îndeamnă cetățenii să semnaleze cazurile de corupere a alegătorilor și să coopereze cu Poliția.

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!