Care este populația regiunii transnistrene și ce se poate spune despre structura acesteia? Subiectul dat are relevanță nu doar pentru a înțelege perspectivele economice ale regiunii, dar și pentru a evalua cât mai realist posibil costurile unei „veste de salvare” ce ar trebui acordată regiunii în cadrul unei eventuale reintegrări a Republicii Moldova, se arată într-un editorial al economistului Valeriu Prohnițchi, publicat de Soros Moldova. În opinia expertului, cât de importante sunt aceste întrebări, pe atât de incerte sunt răspunsurile, mai ales că după începerea războiului din Ucraina, autoritățile regiunii au redus drastic volumul datelor statistice publicate.

„Putem însă obține niște estimări independente, analizând și triangulând datele disponibile”, afirmă Valeriu Prohnițchi. Potrivit lui, autoritățile nerecunoscute estimează, pentru data de 1 ianuarie 2025, o populație a regiunii de peste 451.000 de oameni. Această estimare este una administrativă, pornind de la datele recensământului derulat în anul 2015 și contabilizând numărul de nașteri, decese și soldul migrator al populației pe întreaga perioadă. Însă această estimare se potrivește cu populația de la recensământul din 2015 și cu numărul deceselor și nașterilor raportate pe durata anilor 2016-2024 numai dacă presupunem că emigrarea din regiune a fost practic nulă pe parcursul acestei perioade, se arată în analiză.

„Evident, există motive serioase de a nu crede acest lucru. Dubiile au la baza și un precedent. Recensământul derulat în regiune în 2015 a identificat o populație de 474,5 mii oameni, cu 6% mai mică decât populația estimată administrativ (500 mii oameni). Nu avem de ce să credem că metodele statistice în regiune s-ar fi îmbunătățit între timp. Astfel, dacă admitem aceeași eroare relativă, putem calcula o populație de maximum 427.000 oameni pentru începutul anului 2025.

Însă și această estimare pare exagerată dacă o evaluăm în raport cu alți indicatori demografici. De exemplu, în anii 2016-2021 rata de mortalitate observată în regiune a fost în fiecare an mai mare decât în dreapta Nistrului. Însă în 2022-2023 observăm o schimbare semnificativă, regiunea raportând același nivel de mortalitate ca și în dreapta Nistrului. De ce ar fi trebuit să se îmbunătățească parametrii de vitalitate ai regiunii în raport cu malul drept este greu de înțeles. Dacă presupunem că rata mortalității, de fapt, nu s-a îmbunătățit, ci doar a scăzut numărul real al populației de referință, atunci numărul de decese observat în regiune corelează mai degrabă cu o populație de circa 420.000 oameni”, notează economistul.

Valeriu Prohnițchi consideră că am putea să privim problema și din altă perspectivă, luând în considerare că în perioada 2000-2015 situația economică în regiunea transnistreană era mai bună comparativ cu cea de pe malul drept, cel puțin dacă judecăm după nivelul salariilor, pensiilor și puterea de cumpărare a acestora. Potrivit lui, după 2015, însă, lucrurile s-au inversat, astfel că în prezent acești indicatori sunt mult mai buni pe malul drept.

„Într-un context socioeconomic și politic regional foarte dificil, este rezonabil să credem că intensitatea emigrării din Transnistria ar trebui să fie cel puțin la fel de intensă ca intensitatea emigrării de pe malul drept. Dacă aplicăm indicatorii emigrației specifici malului drept la populația de pe malul stâng, ajungem la concluzia că populația cu reședință obișnuită a Transnistriei este de maximum 395-405 mii oameni.

Cu această ultimă estimare corelează și evoluția unei serii de alți indicatori relevanți, cum ar fi populația școlară, numărul de căsătorii înregistrate, volumul apei consumate în sectorul casnic sau volumul fizic al serviciilor de canalizare prestate sectorului casnic. Astfel, avem toate motivele să credem că populația regiunii este semnificativ mai mică – cu circa 10% – decât cea „oficial” raportată. Simulările demografice sugerează că la orizontul anului 2030 populația regiunii va fi de circa 354 mii, iar către anul 2040 – 280 mii oameni  – în ipoteza că situația social-economică nu o ia cu totul razna, caz în care perspectivele demografice sunt și mai sumbre.

Un al doilea aspect important este structura pe sexe și pe vârste a populației. Aici din nou nu avem foarte multe opțiuni pentru estimare. Puncte de reper ar putea fi, însă, structura pe grupe de vârstă și pe sexe raportată în urma recensământului din 2015 și evoluția datele privind numărul de decese pe vârste care s-au produs în perioada 2016-2021 (din păcate, nu dispunem de date pentru acest important indicator pentru perioada 2022-2024). Datele din 2015 arată o populație în care numărul de bărbați era mult mai mic decât al femeilor și deja destul de îmbătrânită în acea perioadă. În 2015 populația în vârstă 63+ ani era de 18% din total (15% pe malul drept), în timp ce populația de vârsta 15-62 ani avea o pondere de 68%. Datele privind mortalitatea pe vârste sugerează că îmbătrânirea a avansat, la începutul anului 2025 ponderea populației de 63+ ani ajungând la 23% (21% în Republica Moldova de pe malul drept). Simulările demografice arată că, spre orizontul anului 2023, acest segment va evolua la 25%, iar către 2040 – la 27%. Populația în vârstă aptă de muncă este de circa 62% în prezent, urmând să scadă la 60% în 2030 și 58% în 2040”, mai susține expertul.

Ce am putea concluziona din această scurtă incursiune de analiză și proiecție demografică?

Pe de o parte, este clar că regiunea transnistreană este extrem de fragilă din punct de vedere a resurselor umane necesare pentru creșterea economică, afirmă Valeriu Prohnițchi. Specialistul consideră că, pe măsură ce lanțul multiplelor crize își lasă o amprentă tot mai adâncă asupra investițiilor și capitalului productiv al regiunii, scăderea populației, mai ales a celei de vârstă economică activă, reduce și mai mult ritmurile de creștere potențială ale unei economii care și așa suferă de deformări structurale grave.

Pe de altă parte, în opinia sa, odată cu îmbătrânirea demografică tot mai accelerată a regiunii, crește și necesarul de resurse publice ce vor trebui canalizate către populația vârstnică, în special, pentru servicii de sănătate și pentru achitarea pensiilor. Prohnițchi mai scrie că deși regiunea a valorificat în anii 2011-2020 oportunitatea de obținere a pensiilor rusești, această opțiune devine tot mai irelevantă, pe măsură ce scade numărul populației care a avut experiență de muncă în perioada sovietică.

Astfel, regiunea este prinsă într-un soi de „foarfece” care, pe o parte, taie tot mai mult din cadrul de resurse interne pe care poate miza regiunea, iar pe de altă parte, amplifică dramatic necesarul de finanțare, punctează Valeriu Prohnițchi. Economistul crede că modelul economic bazat pe subvenții energetice din partea Rusiei practic s-a compromis, iar drept urmate supraviețuirea regiunii depinde de faptul dacă elitele locale se vor trata de himerele trecutului și dacă vor fi în stare să-și asume opțiuni geopolitice judicioase. „Reintegrarea cu Republica Moldova și aderarea, ca parte a unui stat reunificat, la Uniunea Europeană este cea mai naturală opțiune. Fereastra de oportunitate pare deschisă, dar cine știe pentru cât timp”, conchide expertul.