Campania INCASO „Noiembrie – luna fără datoriiˮ a ajuns la a 10-a ediție

01 Nov. 2021, 14:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
01 Nov. 2021, 14:30 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Campania „Noiembrie – luna fără datoriiˮ, organizată anual de INCASO, cea mai mare companie de gestiune a creanțelor din Republica Moldova, a ajuns la ediția cu numărul 10.

Deși în ultimii ani s-au făcut zeci de campanii de informare la tema educației financiare, organizate atât de instituții ale statului, cât și de ONG-uri și mass-media, problema îndatorării a fost și rămâne un subiect sensibil pentru societate.

Încă din 2012, INCASO a fost o voce constantă în promovarea unui stil de viață fără datorii, cu accent pe importanța conștientizării riscurilor generate de neplata la timp a angajamentelor financiare asumate.

Creșterea de la an la an a volumului datoriilor restante intrate în gestiunea INCASO, de la credite neachitate la timp, la facturi emise și neplătite pentru serviciile comunale, utilități sau telefonie, demonstrează foarte clar că este necesară o mai mare implicare în educația financiară a populației a tuturor actorilor-cheie atât din domeniul public, cât și privat.

În 2021 avem o creștere cu 23,25% a valorii datoriilor restante intrate în gestiunea INCASO. La finele lunii septembrie, volumul datoriilor restante intrate în gestiunea INCASO de la începutul anului curent era de 486 de milioane de lei, față de 380 de milioane de lei în aceeași perioadă din 2020.

Pentru a scăpa mai ușor de datorii, la fel ca și în campaniile precedente, echipa INCASO de avocați, juriști și mediatori este pregătită să acorde consultanță juridică gratuită telefonic sau on-line, pentru soluționarea litigiilor legate de datorii, cu accent pe mediere. De asemenea, debitorii vor beneficia de reduceri de până la 100% la penalități și alte costuri la achitarea datoriilor procesate de INCASO, iar pentru că am ajuns la a 10-a ediție a Campaniei „Noiembrie – luna fără datoriiˮ, anul acesta vom acorda premii săptămânale, în valoare totală de 10 mii de lei, la achitarea integrală a restanțelor.

Totodată, prin parteneriatul cu Biroul Istoriilor de Credit INFODEBIT CREDIT REPORT, toți doritorii vor putea să-și verifice, în perioada 1 – 30 noiembrie curent, Raportul istoriei de credit la un preț de doar 200 de lei, față de 350 lei.

„Noiembrie – luna fără datorii” este o campanie marca INCASO, care a ajuns deja la ediția a 10-a, fiind organizată în contextul Zilei Internaționale fără Datorii, marcată anual pe data de 17 noiembrie. Scopul acesteia este de a atrage atenția asupra riscurilor generate de datoriile neplătite la timp, care pot deveni o povară dacă nu sunt soluționate timpuriu. Echipa INCASO, împreună cu partenerii campaniei, vine cu un îndemn către toți cetățenii să adopte o conduită responsabilă în raport cu finanțele proprii și să acorde mai multă importanță reputației financiare.

P.

16 Iul. 2026, 12:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
16 Iul. 2026, 12:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei (BNM) intenționează să cheltuiască peste 1,2 milioane de lei pentru organizarea unui eveniment la Bruxelles dedicat contribuției instituției la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, potrivit caietului de sarcini publicat în cadrul licitației.

Evenimentul este programat pentru septembrie 2026 și va avea loc în capitala Belgiei unde se vor reuni reprezentanți ai BNM, ai instituțiilor Uniunii Europene, organizațiilor internaționale, autorităților naționale și europene, mediului de afaceri și societății civile. Scopul declarat este consolidarea dialogului cu partenerii europeni și prezentarea rolului Băncii Naționale în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Conform documentației, evenimentul va avea două componente. Prima va fi un panel de discuții cu participarea a până la 100 de persoane, moderat de un expert și cu 4–6 vorbitori de rang înalt din instituțiile europene și naționale. A doua parte va consta într-o cină în format restrâns, la care vor participa până la 30 de invitați, inclusiv reprezentanți ai Comisiei Europene, Parlamentului European, misiunilor diplomatice și autorităților implicate în negocierile de aderare la UE.

Contractul scos la licitație include închirierea sălilor, elaborarea conceptului evenimentului, designul materialelor promoționale, identificarea și invitarea participanților, dotarea tehnică, amenajarea spațiilor, servicii foto-video, moderare, logistică și organizarea meselor oficiale.

Potrivit caietului de sarcini, panelul principal va beneficia de echipamente audio-video, ecrane LED, transmisiune live, servicii de regie și management al evenimentului. Totodată, organizatorul va trebui să asigure brandingul locațiilor, zone dedicate presei, coffee-break pentru cei 100 de participanți și o cină oficială cu cel puțin trei feluri de mâncare pentru cei 30 de invitați ai sesiunii restrânse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!