Conspirație la nivel înalt. Cei trei care l-ar putea înlătura pe Putin de la putere. Ipotezele unui agent CIA

29 Iun. 2022, 13:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Iun. 2022, 13:17 // Actual //  bani.md

Vladimir Putin poate fi înlăturat de la putere, de la Kremlin, de apropiați din anturajul său. Estimările au fost făcute de un fost agent CIA la curent cu viața politică de la Moscova. Acesta a indicat trei înalți oficiali moscoviți printre cei care ar putea fi implicați într-un astfel de complot. O astfel de lovitură, susțin agenții secreți s-ar produce rapid, prin surprindere.

Un fost agent al CIA este de părere că Vladimir Putin poate fi înlăturat de la putere în urma unei lovituri de palat pusă la cale de propriul său anturaj. Fostul şef al staţiei CIA la Moscova, Daniel Hoffman, indică cel puțin trei oficiali ruşi de rang înalt interesați de un astfel de complot. Aceștia, este de părere fostul agent secret, au ambiții de putere și l-ar putea înlocui pe Putin la Kremlin.

Scenariul unui complot care să ducă la înlăturarea lui Vladimir Putin a mai fost vehiculată în această perioadă, de la începutul războiului în Ucraina. Însă lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par, dat fiind că Vladimir Putin s-a înconjurat cu o întreagă armată de agenți de securitate care îi sunt fideli.

Zvonurile s-au accentuat după cele privind agravarea stării de sănătate a lui Vladimir Putin.  El a dat în repetate rânduri semne vizibile că ar avea probleme de sănătate, însă purtătorul său de cuvânt a dezmințit de fiecare dată aceste speculații.

Potrivit fostului agent secret, cel puţin trei oficiali ruşi de rang înalt ar fi interesați să-l înlocuiască pe Vladimir Putin, în cazul unei lovituri. Este vorba despre ministrul Apărării Serghei Şoigu, şeful Consiliului de Securitate Nilolai Patrușev şi directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) Aleksandr Bortnikov.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!