Consum de gaze fără precedent, dar veniturile Moldovagaz scad cu 32,5%

10 Dec. 2024, 09:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Dec. 2024, 09:52 // Actual //  Ursu Victor

Volumul consumului de gaze naturale în luna noiembrie 2024 a ajuns la 123,1 milioane de metri cubi, marcând o creștere de 47,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. În raport cu luna octombrie 2024, consumul a crescut spectaculos cu 77,5 milioane de metri cubi, adică 169,7%, conform datelor prezentate de SA „Moldovagaz”.

Consumatorii casnici au achitat până la 30 noiembrie 98,7% din sumele facturate, înregistrând o scădere ușoară de 0,3 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici, gradul de achitare a atins 99%, cu 3,7 puncte procentuale mai mult decât în noiembrie 2023. Întreprinderile din sectorul energetic și termic au înregistrat o rată de achitare de 100%, cu o creștere semnificativă de 8,8 puncte procentuale față de anul trecut.

În perioada analizată, 230 de unități de consum au fost deconectate de la rețeaua de distribuție din cauza datoriilor totale de aproximativ 493,9 mii lei. De asemenea, 211 consumatori au fost obligați să achite în avans contravaloarea gazelor naturale consumate, ca urmare a sistării anterioare a furnizării pentru neplată.

La nivel general, rata de achitare a consumului de gaze naturale la data de 30 noiembrie 2024 se ridică la 99,2%, totalizând 7,203 miliarde de lei. Totuși, această sumă este cu aproximativ 32,5% mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce reflectă diferențele tarifare aplicate în acest an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Apr. 2026, 15:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Apr. 2026, 15:12 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova își dorește integrarea rapidă în Uniunea Europeană, dar mizează pe reforme economice solide și instituții funcționale pentru a deveni un membru competitiv, a declarat viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi. Mesajul a fost transmis la Forumul Economic de la Delphi, din Grecia, în cadrul unui panel dedicat viitorului Europei.

Popșoi a subliniat că extinderea Uniunii Europene trebuie să fie însoțită de o integrare economică mai profundă. „Extinderea este un lucru bun și o susțin pe deplin, dar fără aprofundarea instituțiilor europene – o uniune bancară, financiară și piețe de capital funcționale – nu vom putea vorbi despre un progres real”, a declarat oficialul.

El a atras atenția asupra potențialului economic nevalorificat al pieței unice europene, afectată de bariere interne.

„Dacă aceste fricțiuni ar fi eliminate, economia europeană ar putea aproape să se dubleze”, a spus ministrul, evidențiind impactul direct asupra creșterii economice.

Totodată, ministrul de externe a menționat că fragmentarea actuală afectează competitivitatea sectorului tehnologic european.

„Există inițiative pentru a accelera sectorul IT european, însă, în ansamblu, acesta rămâne mai mic decât o singură companie globală, precum Microsoft”, a explicat Popșoi.

Referindu-se la parcursul Republicii Moldova, oficialul a precizat că autoritățile își doresc aderarea cât mai rapidă, dar fără a compromite calitatea reformelor. „Ca reprezentant al cetățenilor, mi-aș dori ca Moldova să fie deja membră a Uniunii Europene, însă construirea instituțiilor solide necesită timp”, a afirmat el.

În acest context, Popșoi a insistat că reformele economice și instituționale sunt realizate în primul rând pentru cetățeni: „Construim instituții durabile, astfel încât să fim competitivi în piața unică și să avem un sistem economic și democratic stabil”.

În final, acesta a reiterat că Republica Moldova susține un proces de aderare bazat pe merit, fără derogări.

„Ne dorim să devenim membri cu drepturi depline, în aceleași condiții ca toate celelalte state, contribuind la economia europeană și beneficiind de aceleași oportunități”, a conchis Mihai Popșoi.

Forumul Economic de la Delphi este una dintre cele mai importante platforme de dialog din Europa de Sud-Est, care reunește anual lideri politici, oficiali guvernamentali, experți și reprezentanți ai mediului de afaceri și academic. Evenimentul din acest an, ajuns la cea de-a XI-a ediție, abordează tendințele actuale privind provocările geopolitice și economice, riscurile climatice și transformarea digitală. Discuțiile vizează identificarea unor soluții comune pentru o dezvoltare durabilă și echitabilă, cu accent pe dialog, cooperare și inovare.