Opinie: Iohannis, urgențele externe și ce face cu R. Moldova

05 Apr. 2023, 04:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
05 Apr. 2023, 04:52 // Actual //  Lupu Eduard

Președintele Klaus Iohannis, care nu are până acum niciun rezultat demn să rămână în cărțile de istorie, iar cel de-al doilea mandat se apropie de sfârșit, încearcă să devină jucător în arena europeană, scrie editorialista Sabina Fati pentru ziare.com.

Din ceea ce face Klaus Iohannis de la începutul anului s-ar putea înțelege că președintele ar vrea să înainteze pe aceleași trei direcții pe care a mers și anul trecut: aderarea la Spațiul Schengen, găsirea unei soluții pentru a pune la adăpost Republica Moldova de eventualele agresiuni ale Rusiei și accentuarea axei București-Washington, inclusiv prin implicarea mai entuziastă a țării în războiul din Ucraina.

Președintele Klaus Iohannis și-a dat poate seama că eforturile lui și ale șefului diplomației autohtone în campania pentru Schengen de anul trecut au fost modeste, că n-au existat nici la Palatul Cotroceni și nici la sediul Ministerului Afacerilor Externe strategii de abordare și convingere a statelor reticente față de România, iar eșecul era previzibil. La întâlnirea de luni cu Olaf Scholz, cancelarul german aflat în vizită la București a vorbit mai clar ca oricând despre susținerea Berlinului: „Germania se află ferm de partea României. Aceasta înseamnă – şi o spun şi astăzi, aici, răspicat – înseamnă şi obiectivul ca România să obţină, în sfârşit, în acest an, statutul de membru deplin în spaţiul Schengen. Ţara dumneavoastră a depus mari eforturi în acest sens, trebuie să onorăm acest lucru”.

Klaus Iohannis a început încă de mai bine de o lună să lucreze la acest deziderat, care le-ar da posibilitatea românilor să circule într-o zonă fără granițe, a fost mai ferm la întâlnirea cu șefii de state ai UE, s-a întâlnit cu mai mulți oficiali europeni, a vorbit mai mult decât de obicei. Pentru președintele român, 2023 ar trebui să fie anul în care țara va fi primită în Spațiul de Liberă Circulație iar cancelarul german i-a promis tot ajutorul.
Dar, vrea oare Germania să convingă Austria și Olanda să fie de acord cu primirea României și Bulgariei? Sau, dincolo de orice sprijin promis, cele două state aflate la marginea continentului, cele mai sărace și mai corupte, mereu la coada tuturor clasamentelor, nu sunt gata să fie primite? Ar putea fi un gest formal, ca în cazul Croației, dar mizele par diferite.

În orice caz, Klaus Iohannis a fost acum 20 de zile la Sofia, unde a semnat un Parteneriat Strategic cu Bulgaria, un document simbolic la umbră căruia Bucureștiul se poate acomoda mai bine cu Balcanii, poate face mai multe proiecte cu vecinii de la sud de Dunăre și, cum sugerau unii oficiali de-o parte și de alta, ar putea chiar să-și facă Schengen-ul lor cu grecii. Trei state șovăielnice, obosite de crize și deprinse cu sărăcia și corupția, dar care au mare nevoie de standardele europene tocmai pentru a nu deraia. România are încă răbdare cu aderarea la Schengen, cu toate că sondajele constată o anumită exasperare în rândul electoratului.

Republica Moldova este însă un subiect mult mai fierbinte și mai grav, pe care oficialii români încearcă să-l rezolve cu ajutorul europenilor. Invitarea Maiei Sandu la București odată cu venirea cancelarului german aici arată cât de stringentă e situația dincolo de Prut. Această întâlnire organizată de România face parte din planul de salvare a R. Moldova, care face față tot mai greu provocărilor hibride, dar și nemulțumirilor populației, din cauza creșterii prețurilor și a veniturilor foarte mici ale cetățenilor.
Alunecarea R. Moldova spre Rusia e cu atât mai periculoasă cu cât noua doctrină de politică externă semnată vineri de Vladimir Putinse concentrează între altele asupra „compatrioților din străinătate care sunt înclinați către o relație constructivă cu Rusia”. Moscova trebuie „să le protejeze drepturile și interesele legitime în statele în care își au reședința, în principal în statele ostile”, pentru a „păstra identitatea lor culturală și spirituală și legăturile lor cu patria istorică”. Mai mult, Putin promite „o integrare mai profundă în Rusia” a mai multor teritorii nerecunoscute la nivel internațional care se află sub controlul militar al Moscovei, cum e, spre exemplu, Transnistria.

Din acest document se poate înțelege unde este plasată Republica Moldova și cât de agresivă își propune să fie Rusia cu vecinătatea ei apropiată. România nu-și permite poziția echivocă față de R. Molodva pe care a avut-o ani de zile. E momentul în care trebuie să aibă soluția cea mai bună pentru a-și dovedi promisiunile. În același timp, Chișinăul, la rândul său, ar trebui să folosească resursele financiare și logistice puse la dispoziție de România și UE pentru a face cu adevărat reformele ireversibile de care are nevoie. Ajutorul din afară e inutil fără implicarea din interior.

Klaus Iohannis a reușit să mențină stabilitatea, călcând în picioare preceptele morale, s-a plasat acolo unde trebuie în războiul din Ucraina, fără să profite deocamdată de oportunitățile oferite României, și nu există nimic concret care să rămână în urma lui, dacă țara nu va fi primită în Schengen.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Iun. 2023, 16:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
02 Iun. 2023, 16:31 // Actual //  Lupu Eduard

La începutul anilor 1990, odată cu încheierea Războiului Rece, ţările europene au profitat de aşa-numitele dividende al păcii(beneficiile economice ale reducerii bugetelor pentru apărare – n.r). Acestea au redus bugetele de apărare şi au casat sau au vândut cantităţi mari de echipamente, convinse că un război terestru major pe continent nu mai reprezenta un scenariu plauzibil. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina la începutul anului 2022 a pus capăt acestei iluzii, scrie Bloomberg

Acum, guvernele din întreaga Europă s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile militare pentru a se pregăti pentru tipul de conflict prelungit şi de mare intensitate pe care îl duce Ucraina. Cu toate acestea, rezultatele au fost inegale, ridicând întrebarea dacă şi când va fi Europa pregătită pentru viitoarele provocări de securitate.

În 1989, cheltuielile militare ale membrilor NATO au depăşit în medie 4% din PIB, deoarece statele membre au căutat să menţină şi să consolideze propriile linii de apărare pentru a fi gata în eventualitatea unui război deschis de URSS şi aliaţii săi.

După prăbuşirea URSS, guvernele s-au grăbit să profite de relaxarea tensiunilor dintre superputeri. Acestea au redus cheltuielile pentru apărare, redirecţionând resursele către domenii mai productive şi mai populare, cum ar fi asistenţa medicală şi socială.

Tancurile, artileria şi alte tipuri de armament greu au fost casate sau vândute. Această tendinţă s-a accelerat după atacurile din 11 septembrie 2001 asupra SUA, deoarece forţele concepute pentru războiul terestru au fost reconfigurate în unităţi mobile, mai puţin înarmate, pentru misiuni de combatere a terorismului în întreaga lume.

Până în 2014, membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au alocat în medie 1,4% din PIB pentru apărare. Germania avea mai puţin de 1.000 de tancuri şi vehicule de luptă de infanterie combinate, faţă de 7.000 (numai în Germania de Vest) în timpul Războiului Rece.

În cazul SUA, marele câştigător al Războiului Rece, beneficiile economice au fost de scurtă durată. Cheltuielile pentru apărare au scăzut de la 6% din PIB în 1989 la un minim de 3% în 2001, dar au inversat cursul după ce atacurile din 11 septembrie au precipitat războaiele americane majore din Afganistan şi Irak. Aceste angajamente au dus la o creştere a cheltuielilor până la 5% din PIB în 2010, înainte de a se stabiliza la aproximativ 3,5% în ultimii ani.

Scăderea cheltuielilor pentru apărare în rândul membrilor europeni ai NATO a început să se inverseze în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. În acel an, alianţa a stabilit un termen limită de 2024 pentru ca membrii să atingă un obiectiv de cheltuieli de 2%, ignorat anterior. Puţini erau pe cale să reuşească acest lucru în momentul în care invazia în toată regula a Ucrainei a schimbat radical percepţiile cu privire la cât de multă apărare are nevoie Europa.

Mulţi oficiali europeni şi americani consideră că preşedintele rus Vladimir Putin este hotărât să subordoneze naţiuni care au făcut parte cândva din Uniunea Sovietică. La doar câteva luni după începerea războiului, NATO a adoptat o strategie actualizată care a identificat Rusia ca fiind „cea mai semnificativă şi directă ameninţare a alianţei”. Versiunea anterioară, din 2010, viza un „parteneriat strategic” cu Rusia.

Unele guverne au ajuns să reexamineze doctrinele de apărare care definesc tipurile de războaie pentru care continentul ar trebui să se pregătească. Cei mai mulţi analizează – într-o măsură mai mare sau mai mică – cum să refacă stocurile de tancuri, sisteme antitanc şi antiaeriene, rachete ghidate de precizie, baterii de artilerie şi muniţie, precum şi dronele care s-au dovedit esenţiale în războiul din Ucraina. Compania de consultanţă McKinsey & Co a estimat că, fără război, cheltuielile europene pentru apărare din 2021 până în 2026 ar fi crescut cu 14%, iar conflictul va împinge această creştere la cel puţin 53%, de la 296 miliarde de euro (317 miliarde de dolari) la 453 miliarde de euro, conform estimărilor sale.

Decizia Germaniei în contexul războiului a fost poate cea mai spectaculoasă. Dintre statele NATO, cea mai mare economie a Europei a alocat una dintre cele mai mici părţi din PIB pentru apărare. Dar, la câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere de 100 de miliarde de euro a cheltuielilor militare. Franţa şi-a majorat cu o treime alocarea bugetară pe şase ani pentru apărare.

Polonia a întocmit o listă de cumpărături care include sute de lansatoare de rachete HIMARS, care au avut un impact semnificativ în Ucraina, precum şi de trei ori mai multe tancuri decât au Franţa şi Marea Britanie împreună şi de şase ori mai multe piese de artilerie autopropulsate decât posedă Germania.

Dacă guvernele vor fi capabile să plătească pentru modernizările ambiţioase în domeniul apărării rămâne o întrebare deschisă. Apelurile pentru mai multe cheltuieli vin într-o perioadă de inflaţie ridicată şi de cerere mare de creşteri salariale în sectorul public, precum şi de subvenţii şi investiţii necesare pentru a îndeplini obiectivele de combatere a schimbărilor climatice. În plus, costul reconstrucţiei Ucrainei, în cele din urmă, va fi ridicat, acesta fiind estimat la câtva sute de miliarde de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău