Rezultate frumoase la 7 luni de operare! Peste 110 de mii de pasageri au zburat cu HiSky

22 Oct. 2021, 17:53
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
22 Oct. 2021, 17:53 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Cu toate că e la început de cale pe piața aeriană din Republica Moldova și România, la 7 luni de operare, compania HiSky se poate mândri cu rezultate remarcabile.

La finalul primului sezon de operare (martie – octombrie 2021), compania are totaluri frumoase: peste 110 de mii de pasageri au zburat cu HiSky.

Primul zbor comercial a avut loc pe 5 martie 2021, iar de atunci numărul pasagerilor transportați a crescut exponențial în fiecare lună. Spre exemplu, în prima lună de operare, HiSky a înregistrat un număr total de 1028 de pasageri, în aprilie – 2279, în mai – 6609, în iunie 15999, în iulie a depășit cifra de 25 mii de pasageri, iar recordul primelor 7 luni de zbor, a fost bătut în luna august când a înregistrat aproape 34 de mii de pasageri.

Două treimi din pasagerii au fost înregistrați pe zborurile efectuate din și spre aeroporturile din România, iar o treime – din/spre Aeroportul Internațional Chișinău.

„Aceste prime luni de operare au fost extrem de importante pentru HiSky. În această perioadă ne-am afirmat ca operator aerian în România și R.Moldova și le-am arătat pasagerilor că ne diferențiem pe piață: prin bună atitudine, prețuri atractive și siguranță în zbor.
Următorul sezon de operare vine cu provocari noi legate de creșterea flotei și a numărului de baze operaționale în România. Am încredere în echipa noastră și știu că le vom face față”, a declarat Iulian Scorpan, directorul General HiSky.
La moment compania operează zboruri spre mai multe destinații. De la Aeroportul Internațional Chișinău poți să ajungi la Dublin, Frankfurt, Paris sau Moscova. De asemenea, compania operează zboruri din Iași, Cluj și Satu Mare.

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 14:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 14:23 // Actual //  Ursu Victor

Analiștii de la U.S. News & World Report au realizat clasamentul celor mai bune țări pentru o viață confortabilă la pensie. Studiul face parte din raportul global „Best Countries” și se bazează pe un sondaj internațional la care au participat aproape 17.000 de persoane, dintre care aproximativ 5.900 aveau peste 45 de ani.

Clasamentul analizează percepția respondenților privind șapte criterii principale: costul vieții, mediul fiscal, prietenia societății, atractivitatea pentru trai, clima, respectarea dreptului de proprietate și calitatea sistemului public de sănătate.

Pe primul loc se află Elveția, care ocupă această poziție pentru al doilea an consecutiv. Deși nu este considerată o țară ieftină pentru trai, Elveția este apreciată pentru sistemul medical bine dezvoltat, stabilitatea economică și respectarea dreptului de proprietate.

Locul doi este ocupat de Noua Zeelandă, percepută de respondenți drept una dintre cele mai prietenoase și atractive țări pentru trai, cu peisaje spectaculoase și un nivel ridicat de siguranță.

Pe poziția a treia se află Portugalia, considerată cea mai accesibilă financiar dintre primele cinci state din clasament. Țara este apreciată pentru climă, gastronomie și calitatea vieții.

Topul este completat de Australia pe locul patru, cunoscută pentru peisajele naturale și nivelul ridicat de trai, și de Spain pe locul cinci. Spania este percepută drept cea mai prietenoasă țară pentru pensionari și este apreciată pentru climatul plăcut și accesibilitatea culturală. În plus, programul „Golden Visa” permite obținerea rezidenței pentru persoanele care investesc cel puțin 500.000 de euro în proprietăți.

În partea inferioară a clasamentului apar mai multe state din spațiul post-sovietic. Kazahstan se situează pe locul 77, Azerbaidjan pe poziția 81, Uzbekistan pe locul 84, Ucraina pe locul 85, Belarus pe poziția 87, iar Rusia pe locul 88.

Republica Moldova nu apare în acest clasament, însă indicatori precum nivelul pensiilor, infrastructura medicală și calitatea serviciilor sociale sugerează că țara s-ar situa printre ultimele locuri a ierarhiei globale.

În Republica Moldova, pensia medie rămâne una dintre cele mai mici din Europa. În anul 2025, pensia medie s-a cifrat la 4 407 lei după indexarea cu 10% din lupa aprilie. Totuși, sistemul de protecție socială este afectat de îmbătrânirea populației și de migrația masivă a forței de muncă.

Datele arată că tot mai mulți pensionari din țările dezvoltate aleg să trăiască peste hotare. Potrivit Departamentului de Stat al SUA, aproximativ 760.000 de americani primesc anual peste 7,5 miliarde de dolari din pensii în afara Statelor Unite, alegând să își petreacă anii de pensionare în alte state.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!