Putin a transformat țara dintr-o autocrație funcțională într-o dictatură stalinistă brutală, condamnând-o la o exod masiv de creiere, se arată într-o analiză a revistei kapital.bg citată de g4media.md.

O veche glumă sovietică sună astăzi probabil prea adevărată pentru ucraineni. Francezul îi spune rusului: „Merg la serviciu cu autobuzul, dar când călătoresc în Europa, îmi folosesc Peugeot-ul. Rusul îi răspunde: „Și noi avem un sistem de transport public minunat, dar când mergem în Europa, noi folosim un tanc”.

Această glumă a apărut în 1956, când Nikita Hrușciov a trimis tancuri la Budapesta pentru a zdrobi revoluția maghiară antisovietică, și a reapărut în 1968, când Leonid Brejnev a trimis tancuri în Cehoslovacia pentru a nimici Primăvara de la Praga. Dar în 1989, când Mihail Gorbaciov a ales să nu trimită tancuri sau trupe în Germania, pentru a păstra Zidul Berlinului, gluma părea să rămână în trecut. Dacă președintele Vladimir Putin ne-a arătat însă ceva, este că nu ne putem baza pe prezent și tot ceea ce contează pentru viitorul Rusiei este trecutul său.

Pentru Putin, cel mai important trecut este cel ce l-a entuziasmat pe disidentul și laureatul Nobel Alexander Soljenițîn: perioada în care popoarele slave au fost unite în cadrul regatului creștin ortodox al Rusiei Kievene. Kievul a fost în inima acestuia, transformând Ucraina în centrul viziunii panslaviste a lui Putin.

Dar pentru Putin, războiul din Ucraina este pentru conservarea Rusiei, nu doar pentru extinderea ei. După cum a spus recent ministrul rus de externe Serghei Lavrov, liderii ruși consideră că țara lor este într-o „bătălie pe viață și pe moarte pentru existența hărții geopolitice mondiale”. Această viziune asupra lumii reflectă obsesia de ani întregi a lui Puțin și față de lucrările altor filozofi imigranți ruși, precum Ivan Ilin și Nikolai Berdiaev – ei descriu lupta sufletului eurasiatic (rus) împotriva atlantiştilor (Vestul) care îl pot distruge.

Cu toate acestea, Putin și neo-eurasiaștii săi par să creadă că cheia către victorie este crearea unui regim pe care acești filozofi anti-bolșevici l-au urât cel mai mult: condus de forțele de securitate. Un stat polițienesc ar îndeplini viziunea altui erou a lui Puțin – șeful KGB, Iuri Andropov, care a devenit secretar general al Uniunii Sovietice.

Atât în 1956, cât și în 1968, Andropov a fost principalul susținător al trimiterii tancurilor. El credea că nimicirea opoziției împotriva conducerii sovietice era esențială pentru a preveni distrugerea Uniunii Sovietice din mâinile NATO și CIA. Aceasta este aproape aceeași logică care se aplică astăzi în Ucraina – dacă poate fi numită logică. Astăzi, bătălia pentru „salvarea Rusiei” nu pare a fi mult mai mult decât un produs al imaginației bolnave a unui singur om.

Există motive întemeiate să credem că nici măcar oficialii ruși de rang înalt nu au avut multe de spus despre războiul din Ucraina. Lavrov a prezentat explicații și obiective contradictorii. Șefa Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiulina, a încercat să demisioneze la scurt timp după invazie, dar Puțin nu i-a permis. În ceea ce privește Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, se pare că Departamentul de informații operative al FSB este responsabil de alimentarea lui Putin cu povestea ucraineană pe care dorea să o audă: frații slavi ai Rusiei sunt gata să fie eliberați de colaboraționiștii naziști și de marionetele occidentale care le conduc guvernul. Probabil că nu le-a trecut niciodată prin minte că în baza acestor informații, Putin va ordona o invazie în Ucraina. Dar el a făcut-o și, se pare, aproximativ 1.000 de angajați și-au pierdut locul de muncă din cauza eșecului operațiunii.

Această epurare se extinde dincolo de FSB – până la soldați, care, de asemenea, pare să fi fost ținuți în mare parte în ignoranță cu privire la dacă, când și de ce va fi întreprinsă o invazie. Ministrul apărării Serghei Șoigu, cel mai longeviv membru al guvernului, a dispărut în mare măsură din atenția publicului, ceea ce a stârnit speculații că Putin ar fi putut planifica războiul cu foștii săi colegi, ofițeri din KGB, mai degrabă decât cu armata.

Indiferent cum începe, războiul se va sfârși probabil într-unul din cele patru moduri.

Rusia poate prelua controlul asupra unei părți sau a întregii Ucraine, dar numai pentru o perioadă scurtă de timp. Lupta armatei ruse pentru a obține controlul asupra orașelor ucrainene și de a păstra controlul asupra singurului oraș mare pe care l-au capturat sugerează puternic că Rusia nu poate rezista unei ocupații pe termen lung. Îmi vine în minte războiul sovietic catastrofal din Afganistan, care a grăbit prăbușirea Uniunii Sovietice.

În cel de-al doilea scenariu, Ucraina este de acord să recunoască Crimeea, Donețk și Lugansk ca teritorii rusești, ceea ce permite mașinii de propagandă a Kremlinului să inventeze povești despre ucraineni „eliberați”. Dar chiar când regimul Putin va anunța victoria, Rusia va rămâne o paria la nivel global, cu o economie marcată constant de sancțiuni, abandonată de sute de companii internaționale și din ce în ce mai lipsită de tineri.

În al treilea scenariu, Putin, din ce în ce mai dezamăgit, desfășoară arme nucleare tactice în Ucraina. După cum a avertizat recent Dmitri Medvedev, fost președinte și vicepreședinte al Consiliului de Securitate, Rusia este gata să lovească un inamic care a folosit doar arme convenționale. Propaganda de la Kremlin va prezenta cu siguranță aceasta ca o pe victorie, cel mai probabil citând bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki din 1945 ale Americii ca precedent pentru utilizarea armelor nucleare pentru a pune capăt războiului – și dovada că orice critică occidentală este ipocrizie.

Ultimul scenariu împlinește dorința președintelui american Joe Biden: Putin e înlăturat de la putere. Având în vedere că Rusia nu are tradiție în lovituri de stat militare, acest lucru este foarte puțin probabil. Chiar dacă acest lucru se va întâmpla, sistemul construit de Putin va rămâne la locurile sale, susținut de o cohortă formată din foști săi colegi de la KGB și de alți fraudatori de securitate („structuri de forță”) pe care el le-a menținut două decenii. Rușii vor rămâne izolați și asupriți. La urma urmei, poate că FSB nu a crezut că se va ajunge la un război, dar este dornic să folosească „operațiunea militară specială” a lui Putin ca o oportunitate de a impune măsuri restrictive și de a stabili un control deplin asupra societății.

Atacând o altă țară europeană, Putin a depășit linia trasată după al Doilea Război Mondial – și a schimbat lumea. Dar el a schimbat și Rusia, de la o autocrație funcțională la o dictatură stalinistă, o țară caracterizată de represiuni brutale, un arbitrar de neimaginat și o exod masiv de creiere. În timp ce soarta Ucrainei, Europei și a restului lumii după încetarea focului rămâne de văzut, calea de ieșire pentru Rusia este foarte evidentă: un viitor la fel de întunecat ca trecutul său cel mai întunecat.